Iranul este pe deplin pregătit pentru un eventual atac al SUA, a declarat generalul Hossein Salami, comandantul armatei de elită a regimului de la Teheran, Gardienii Revoluţiei, adăugând că Washingtonul ar trebui să-şi asume responsabilitatea pentru consecinţele grave ale unei eventuale agresiuni.
„Ameninţarea SUA privind folosirea opţiunii militare nu ne îngrijorează. Pot folosi această opţiune, dar ar trebui să-şi asume responsabilitatea pentru consecinţele distructive ale unei astfel de decizii”, a declarat generalul Salami, într-un interviu pentru postul naţional de telviziune din Iran, relatează agenţia Fars, în ediţia electronică.
„Statele Unite pot avea diferite scenarii privind Iranul, inclusiv bombardamente sau incursiuni limitate pe teritoriul iranian. Toate aceaste scenarii au fost identificate, toate posibilităţile au fost analizate şi avem informaţii complete privind toate aceste strategii şi strategiile operaţionale”, a adăugat el.
Generalul Hossein Salami a mai afirmat că, în cazul în care Statele Unite vor pune în practică ameninţările militare la adresa Iranului, atunci răspunsul Republicii Islamice „nu va cunoaşte limite”.
Oficialul iranian a menţionat că Iranul este pregătit pentru orice ameninţare şi a adăugat că Teheranul „a identificat regiuni în care Statele Unite au interese vitale”.
Declaraţia generalului Hossein Salami intervine după ce secretarul de stat american a afirmat, luna trecută, într-un interviu acordat la Geneva, că opţiunea militară este în continuare pe masă în ceea ce priveşte Iranul, dacă această ţară nu-şi va respecta angajamentele privind activităţile nucleare, în conformitate cu acordul de la Geneva.
Teheranul şi marile puteri au încheiat în noiembrie anul trecut un acord interimar, prin care Iranul se angajează să suspende activităţile sensibile, în schimbul unei ridicări parţiale a sancţiunior occidentale. Acordul, intrat în vigoare la 20 ianuarie, este prima etapă înaintea unui acord care vizează garanţii referitoare la natura paşnică a programului nuclear iranian.
Sursa: gandul.info