Accident grav de muncă la Regia de Transport Public Iași

0
130

Un accident de muncă a avut loc în garajul din Tudor Vladimirescu al Regiei de Transport Public Iași. Un lăcătuş mecanic, în vârstă de 52 de ani, a ajuns la spital după ce i-a sărit în faţă un arc, în timp ce făcea reparaţii la un autobuz. Bărbatul s-a ales cu mai multe leziuni la nivelul feţei.
 

Colegii care erau în preajmă când s-a produs accidentul au sunat la 112, iar bărbatul a fost preluat de un echipaj SMURD. Conducerea Regiei de Transport a sesizat şi Inspectoratul Teritorial de Muncă, iar inspectorii trebuie să stabilească în ce împrejurări s-a produs accidentul, dacă bărbatul purta echipament de protecţie sau dacă, prin fişa postului, era obligat să poarte unul.

„S-a accidentat în timp ce repara un subansamblu al unui autobuz. Am constituit o comisie de anchetă pentru a investiga cauzele producerii accidentului, iar salariatul nostru a fost transportat de urgenţă la Serviciul de Urgenţe”, a declarat Adrian Mihai, purtătorul de cuvânt al RATP Iaşi.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments