Remanierea bate la ușă. Daniel Chițoiu: „Iau în calcul demisia. Remanierea mea este exclusă”

0
86

Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, şi-ar putea pierde funcţia, în urma recentului conflict din USL privind măsura reeşalonării creditelor.

 

Potrivit unor surse politice, preluate de Adevărul, Chiţoiu ar putea fi înlocuit de Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii. Totodată, liberalii vor ca postul rămas liber la Sănătate să fie preluat de Cristian Buşoi, şeful CNAS. Premierul Victor Ponta, ministrul Finanţelor, dar şi Klaus Iohannis, vicepremierii Gabriel Oprea şi Liviu Dragnea au discutat, la ora 15.00, la Palatul Parlamentului. La ieşirea din şedinţă, Chiţoiu a subliniat că remanierea sa este exclusă, dar a anunţat că ia în calcul demisia.

 

Premierul Victor Ponta a refuzat, la ieşirea din şedinţă, să comenteze subiectul posibilei remanieri a lui Daniel Chiţoiu.

 

„Mâine, după şedinţa PNL, îmi voi expune punctul de vedere. Nu a fost nicio secundă vreo discuţie despre USL. Ce are USL? E foarte bun. După şedinţa de mâine a PNL, vă voi spune punctul meu de vedere“, a declarat Ponta citat de Adevărul.

 

Întrebat în cadrul unei conferinţe de presă dacă intenţionează să părăsească fotoliul de ministru de la Sănătate, Eugen Nicolăescu nu a infirmat această informaţie. „Propuneri mi s-au mai făcut. Momentan, sunt aici”, a explicat şeful de la Sănătate.

 

La videoconferinţa privind pachetul de bază organizată la Ministerul Sănătăţii a participat şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), doctorul Cristian Buşoi, posibilul succesor al lui Nicolăescu.

 

În ce priveşte portofoliul lăsat liber de Radu Stroe, la Ministerul de Interne, se vehiculează numele lui Sorin Frunzăverde drept posibil succesor al lui Stroe, afirmă Adevărul.

 

Liderul liberal Crin Antonescu a ţinut să comenteze informaţia potrivit căreia Frunzăverde ar putea prelua Internele şi a insistat că în PNL „nu e niciun fel de conflict“.

 

„Deciziile, în măsura în care vor privi Guvernul, cel puţin succesorul domnului Stroe, vor fi comunicate. Speculaţia că orice discuţie cu domnul Frunzăverde ne duce cu gândul la PDL şi Băsescu e aberantă. Oricine ştie cât de categorică a fost despărţirea sa de PDL. Nu discutăm aici vreun nume. Mâine, toate aceste nume vor fi date“, a arătat el.

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments