Un băieţel din Bangladesh a stârnit admiraţia întregii lumi după ce şi-a riscat viaţa înotând în apele învolburate ale unui râu pentru a salva un pui de căprioară.
Întreaga scenă a fost surprinsă de un fotograf pe nume Hasibul Wahab, care a povestit ulterior că adolescentul l-a impresionat foarte mult prin fapta sa.
„Nivelul apei râului crescuse foarte mult, iar valurile erau foarte puternice. .. M-am temut că (băiatul, n. red) se va îneca”, a spus acesta într-un scurt interviu acordat Metro.co.uk.
„Eu şi prietenul meu eram gata să sărim în apă pentru a-l salva, însă în cele din urmă a reuşit singur să ajungă la mal”, a adăugat Hasibul.
În cele din urmă, Belal s-a dovedit a fi un adevărat erou, reuşind să salveze viaţa puiului de căprioară şi să scape şi el teafăr.
(Sursa: gandul.info)