USD – o nouă struțocămilă politică. Alianța PSD, PC și UNPR, braț la braț pentru europarlamentare

0
56

Preşedintele PSD, Victor Ponta, liderul PC, Daniel Constantin, şi preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, au semnat astăzi un protocol de colaborare care are la bază euroalegerile din mai. Uniunea Social-Democrată (USD) este alianţă sub umbrela căreia PSD, PC şi UNPR vor candida pentru alegerile europarlamentare.

„Uniunea Social Democrată îşi propune să câşige primul loc, să dovedească capacitatea de a lucra împreună. Îi mulţumesc domnului Oprescu, care este invitat, şi nu vă ascund că îmi place când reuşim să fim uniţi. Ideea de uniune, de a putea lucra împreună. USD trebuie să reprezinte o strângere a rândurilor în jurul acestei idei. Împreună am construit lista de candidaţi. Îmi doresc ca împreună să putem să guvernăm România, să ne prezentăm în PE ca o ţară demnă, şi ca partide care lăsăm deoparte tot ce ar putea să ne despărţim“, a spus liderul PSD Victor Ponta, cu ocazia înfiinţării alianţei electorale USD.

La rândul său, preşedintele UNPR, vicepremierul Gabriel Oprea, a explicat că USD s-a construit pe cale naturală şi a vorbit despre buna colaborare cu Victor Ponta.

„PSD, PC şi UNPR formează împreună Uniunea Social Democrată. A fost o decizie naturală să mergem împreună. Suntem o echipă care punem pe primul loc interesul naţional. Mulţumesc domnului Victor Ponta pentru buna colaborare pe care o avem. Sunt convins că vom câştiga pentru că mă bazez pe calitatea oamenilor noştri“, a afirmat Gabriel Oprea.

Intenţia de vot pentru alegerile europene indică uşoare modificări faţă de rezultatele măsurate la finalul anului 2013. Astfel, alianţa formată din PSD şi UNPR este cotată cu 37,1% dintre voturile exprimate (faţă de 38,8% opţiuni exprimate în noiembrie 2013).

INSCOP Research a măsurat în premieră şi intenţia de vot pentru Partidul Conservator (1,9%), care a anunţat, după încheierea etapei de culegere a datelor pentru acest sondaj, faptul că va candida pe lista PSD-UNPR. În ce măsură cele 1,9 procente ale conservatorilor se vor adăuga mecanic la cele 37,1% obţinute de PSD-UNPR este o chestiune care va fi lămurită în sondajul din luna următoare.

Alianţa PSD-UNPR este urmată în clasamentul intenţiei de vot de Partidul Naţional Liberal, care îşi conservă scorul din noiembrie 2013, 20,1%, în condiţiile în care, acum două luni, am măsurat intenţia de vot pentru alianţa PNL-PC.

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments