Chandre Oraon este un culegător de ceai în vârstă de 35 de ani din India. El este idolatrizat deoarece are o coadă cu o lungime de peste 36 cm. Bărbatul s-a născut cu această anomalie, iar oamenii cred că Oraon este o încarnare a zeului maimuţă Hanuman.
Că este un zeu este o dovadă pentru cei care îl idolatrizează şi faptul că bărbatul se urcă în copaci, precum o maimuţă, pentru a culege ceai.
La Chandre vin pelerini din toată India, pentru a-i atinge coada şi a fi binecuvântaţi.
Medicii i-au sugerat bărbatului să se opereze pentru a scăpa de coadă, însă acesta a refuzat. El nu crede că aceasta este o problemă congenitală, ci un semn divin. „Mama mi-a tăiat coada când eram mic. La scurt timp, am făcut febră mare şi am fost foarte bolnav. Mama mi-a spus că am fost la un pas de moarte”, a declarat bărbatul.
Maino, soţia „zeului maimuţă”, nu este prea încântată de coada acestuia. „Nu arată bine [coada]”, a spus ea. Apoi a lăsat să se înţeleagă că s-a căsătorit cu Chandre deoarece a fost presată de fraţii ei. „Părinţii mei au murit atunci când eram mică. Fraţii mei au vrut să mă căsătoresc. A trebuit să fac acest compromis”, a continuat Maino.
(Sursa: gandul.info)