Potul la Loto pentru extragerea de duminică a ajuns la 8 milioane de euro. Noroc sau blestem? Vezi ce s-a întâmplat cu ultimii lotomilionari ai României

0
114

Adrenalină la maximum! Potul cel mare la Loto 6/49 a ajuns la 36 de milioane de lei, adică peste 8 milioane de euro. Dacă ar exista un câştigător duminică, el ar intra direct în topul milionarilor autohtoni, fiind unul dintre puţinii români care ar beneficia de „cash”. După ce ar plăti toate taxele, românul nostru ar avea în bancă sau în buzunar peste 6 milioane de euro net.

 

Premiul categoriei I la Loto 6/49 a fost câştigat, ultima dată, pe 15 noiembrie 2012, având o valoare de 2,8 milioane de lei. Anul trecut, categoria I la acest joc a fost prinsă doar de cinci ori, cel mai mare premiu obţinut fiind de 20 de milioane de lei.

 

În puşcărie

 

Ce s-a întâmplat cu norocoşi de la 6 din 49?

Primul mare câştigător al loteriei moderne de la noi care, în 1995, a prins potul de 600.000 de dolari. Fost mecanic auto devenit peste noapte miliardar, acesta a investit banii în afaceri fără succes şi în jocuri de noroc. După doi ani, s-a urcat băut la volan, a lovit un pieton, omorându-l, după care a fost condamnat pentru ucidere din culpă. În arestul poliţiei, primul mare câştigător s-a întâlnit, pentru puţin timp, cu al doilea mare norocos la loto – câştigase, la acea dată, circa 150.000 de dolari – care era reţinut pentru puţin timp pentru că înjurase un poliţist.

 

 

Un alt câştigător, din 1998, a câştigat vreo 500 milioane lei vechi. Siderurgist, omul şi-a luat o casă, o maşină şi a deschis o afacere. A falimentat, copiii i-au plecat în străinătate, iar nevasta a paralizat. 

 

Cam în aceeaşi situaţie s-a aflat şi un fost poliţist comunitarcare, în 2007, a câştigat 10 milioane de euro, bani care au dispărut în doi ani. Mai multe maşini de lux, investiţii în fotbal, finanţarea unei campanii electorale, donaţiile, creditele acordate celor cunoscuţi şi necunoscuţi i-au consumat o parte din bani. 

O dramă a trăit şi continuă s-o trăiască şi Dănuţ Amariei, un tânăr din judeţul Suceava, care, la numai 17 ani, a câştigat 1.3 milioane de euro la Loto. Din 2003 şi până azi, Dănuţ a pierdut toţi banii, familia i s-a destrămat, iar neamurile îl reneagă.

Există, totuşi şi exemple pozitive. În 2008, Mihai Cazacu din Târgu Frumos a dat, la rându-i, lovitura la loto. A câştigat peste 3,8 milioane de euro. Cu o parte din banii câştigaţi şi-a făcut o casă, şi-a cumpărat un Audi Q7, a investit în firma de construcţii pe care o avea deja şi le-a dat câteva miliarde de lei vechi şi fraţilor săi. Totodată a făcut câteva vacanţe în străinătate, însă nimic exagerat.

 

Ce poţi face cu 6 milioane de euro?

Poţi cumpăra 100 de apartamente cu trei camere în cartierele Iaşului. 

Dacă eşti pretenţios, poţi cumpăra 10 limuzine Maybach 57, la un preţ de 416.200 de euro bucata,  pentru tine şi toată familia şi prietenii şi mai rămâi şi cu un milion şi ceva de euro în buzunar. Iar maşina e mai nouă ca cea a lui Gigi Becali…

Foto: Maybach 57, 2012, 416.200 euro

 

Sau, de ce nu, un yacht adevărat, cum e „Miss Sophie”, o frumuseţe de 4 milioane de euro cu care poţi face lungi voiaje pe ocanele lumii.

 

 

Foto: „Miss Sophie”, 4 milioane de euro

 

Numerele extrase joi, 30 mai

 

… la Loto 6/49, au fost: 7, 11, 12, 10, 47 şi 37

 

Reportul la categoria I este de 35.996.698,77 lei. La categoria a II-a au existat 13 norocoşi care au câştigat câte 18.325,81 lei fiecare.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments