În ultimii ani, din ce în ce mai mulţi români sărbătoresc VALENTINE’S DAY în detrimentul autohtonei sărbători a îndrăgostiţilor – Dragobetele. De la ciocolată, bijuterii, şampanie, flori şi până la vacanţe, Valentine’s Day le creşte veniturile comercianţilor chiar şi de trei ori faţă de o zi obişnuită, potrivit cifrelor obţinute de gândul de la o parte dintre jucătorii din piaţă.
Din lipsă de timp sau poate chiar de idei, foarte mulţi dintre îndrăgostiţii care vor să îşi surprindă jumătatea apelează la ofertele de pe Internet.
Din datele analizate de 2Parale, principala reţea de afiliere de pe piaţă, cu peste 300 de magazine online şi advertiseri în portofoliu, au existat mai multe căutari pentru “cadouri bărbaţi” versus “cadouri femei”. “Acest comportament este corelat şi cu obiceiurile de cumpărare ale femeilor, care se decid mai greu înainte de a achiziţiona un produs. Se pare că bărbaţii au fost mai determinaţi în alegerea cadoului potrivit”, a declarat pentru gândul Dorin Boerescu, CEO 2Parale.
La fel ca anul trecut, cumpărăturile pentru Valentine’s Day au început cu o săptămână înainte de ziua de 14 februarie. “Încă din 8 februarie a devenit evident trendul ascendent al vânzărilor în cazul multor magazine online. Vârful cumpărăturilor, până acum, a avut loc pe 11-12 februarie, similar situaţiei din 2013. Foarte important, anul trecut, românii au continuat sâ plaseze comenzi pe 14 februarie şi au revenit cu un nou vârf pe 20 februarie, anterior zilei de Dragobete”, mai spune Boerescu.
Vânzările la cosmetice au crescut cu 80%
În acest an, cumpărătorii online s-au orientat mai mult decât altă dată către flori, bijuterii, ceasuri, cosmetice, lenjerie şi alte articole oferite de magazinele de cadouri. “În topul categoriilor cu cele mai mari evoluţii la nivel de vânzări intră magazinele de cosmetice, ale căror vânzări cu crescut cu 80%, comparativ cu perioada 8-12 februarie 2013. Creşterea derivă şi din evoluţia ofertei la acest capitol, pe piaţă activând atât branduri mari, precum AVON şi Yves Rocher, cât şi magazine online de nişă, axate pe produse naturiste sau pentru unghii, de exemplu”, precizează CEO-ul 2 Parale.
Faţă de anul trecut, hainele şi încălţămintea vândute online înregistrează creşteri de peste 40%. “Un comerciant de lenjerie intimă ne-a spus că Black Friday a fost singura zi în care a vândut mai mult decât acum două zile. Deci se apropie de vârful absolut al vânzărilor. E şi un semn foarte bun că românii au început să cumpere online. Este foarte convenabil că poţi comanda şi aduce la birou, salvează extrem de mult timp şi, de multe ori, îţi îmbunătăţeşte relaţia. Este un gest mult mai uşor, în special pentru bărbaţi”, adaugă CEO-ul 2 Parale.
Femeile au ales drept cadou pentru bărbaţi produse IT&C, însă preţul plătit a fost mai mic decât anul trecut. “Spre deosebire de anul trecut, însă, când s-au cumparat produse IT&C mai scumpe, valoarea medie a unei comenzi a scăzut la sub 600 de lei (fără TVA)”, potrivit lui Dorin Boerescu.
Sfântul Valentin nu este o sărbătoare cu impact asupra întregii industrii a comerţului electronic, cum este Paştele sau Crăciunul. Este, însă, o adevărată sărbătoare pentru magazinele online care activează pe segmentul florilor şi al cadourilor.
“În 2013, volumele înregistrate pe acest segment, în sistemul PayU, au cunoscut o creştere de 171%, în timp ce valoarea medie a unei comenzi a crescut cu 27,5%, ajungând la 36,5 euro (perioada analizată fiind 1-13 februarie faţă de 19 – 31 ianuarie)”, afirmă Manuela Stoica, marketing & PR executive la PayU.
Din estimările companiei lider pe piaţa de plăţi online, pe segmentul florilor şi cadourilor, tranzacţiile cu prilejul Valentine’s Day înregistrează o creştere de 100% faţă de finalul lunii ianuarie.
“Faţă de Valentine’s Day 2013, ne aşteptăm la o creştere de 25-30% (1-13 februarie 2014, faţă de 1-13 februarie 2013)”, mai spune Manuela Stoica, marketing & PR executive la PayU.
Trandafirii, cele mai căutate flori
Buchetele şi aranjamentele florale sunt produsele care înregistrează cele mai multe vânzări în această perioadă.
FlorideLux.ro, unul dintre principalii comercianţi online de flori de pe piaţa locală, estimează vânzări de 20.000 de euro de Ziua Îndrăgostiţilor, primele comenzi începând deja să apară de la începutul săptămânii.
„În ceea ce priveşte vânzările realizate cu ocazia Valentine’s Day, estimăm că acestea vor atinge suma de 20.000 de euro, cu 25% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. De asemenea, pentru prima franciză FlorideLux, din Braşov, estimăm vânzări de aproximativ 7.000 de euro în această perioadă”, a declarat în urmă cu câteva zile Marius Dosinescu, CEO FlorideLux.ro.
La florăriile Iris, cele mai căutate flori de Ziua Îndrăgostiţilor sunt trandafirii roşii, afirmă unul dintre patroni, Cosmin Avramuţă, adăugând că are are clienţi stabili, fără a da informaţii despre cifrele pe care le înregistrează în aceste zile.
Aura Caraman, director Executiv Zurich Broker, compani
a care deţine Floria.ro, afirmă că, faţă de anii trecuţi, buchetele populare anul acesta, deşi conţin trandafiri sau miniroze, îmbină şi o diversitate de alte flori: orhidee, gerbera, crizanteme, irişi sau lalele. Aşa cum reiese din vânzări, „culoarea iubirii” rămâne, însă, roşu. Valoarea medie a unui buchet comandat pe Floria.ro de Valentine’s Day este de 50 euro (220 lei), cu 10% mai mare comparativ cu 2013 (200 lei). “Până la acestă oră avem cu 50% mai multe comenzi cu livrare de Valentine’s Day faţă de anul trecut”, mai spune Aura Caraman.
Torturile, în topul dulciurilor
Prăjituri, torturi sau bomboane, sunt o variantă la care cei mai mulţi dintre îndrăgostiţii de Valentine’s Day apelează, astfel că magazinele de profil au pregătit tot felul de sortimente şi oferte pentru aceştia.
Vlad Telibaşa, de la edulce.ro, oferă coşuri care includ tort, flori, jucărie sau flori, pentru ea, şi tort şi şampanie sau vin, pentru el. “Având în vedere că acum avem şi o ofertă de reducere de 5%, coşul mediu care se plăteşte acum este de 200 de lei. Faţă de anul trecut, vânzările de Valentine’s Day sunt cu 20% mai mari. În business-ul nostru este concurenţă mult mai mare faţă de anul trecut. Dacă anul trecut erau două cofetării care făceau livrare, acum sunt vreo cinci-şase. Plus, majoritatea vânzătorilor de flori online au introdus torturi şi jucări în oferta lor”, spune proprietarul edulce.ro.
La cofetăriile AnaPan, ce aparţin omului de afaceri George Copos, oferta de Ziua Îndrăgostiţilor cuprinde, printre altele, prăjiturele şi torturi în formă de inimă sau cu decoruri speciale, turtă dulce şi cupcakes. “Torturile au preţuri cuprinse între 53 şi 66 de lei, pe kilogram, iar prăjiturile între 5 – 5,5 lei. Dacă vorbim de vânzările pentru Valentine’s, ele încep de joi de la prânz şi se întind până vineri, în ziua de sărbătoare”, afirmă Irina Velexar, directorul de vânzări.
Potrivit acesteia, vânzările AnaPan de Valentine’s Day sunt cu 30% mai mari decât într-o zi obişnuită, dar nu le depăşesc pe cele de 1 Martie sau 8 Martie. “Valentine’s Day a intrat în ultimii ani mai puternic în tradiţia românească, însă 8 Martie este mult mai puternică”.
La lanţul de cofetării Armand şi cofetariaonline.ro pentru 14 februarie sunt cerute torturile. “Sunt aranjate în aşa fel încât să fie un cadou sau să fie consumate în doi, sau asociate cu o sticlă de şampanie. Clienţii au o marjă mare, un kilogram de tort costând între 50 şi 100 de lei. Un cadou poate pleca de la 30 de lei personalizat şi poate merge până la 500 de lei”, afirmă Iancu Andrei, directorul de vânzări al lanţului de cofetărie.
Potrivit acestuia, în următoarele zile, vânzările vor fi de trei ori mai mari decât într-o zi obişnuită. “Anul trecut, vânzările pe acest segment au fost undeva la 4.000 de lei, suma totală întinsă pe trei zile. De la începutul anului şi până în prezent avem o creştere de 50% faţă de anul trecut”, a mai spus el.
Inele de logodnă şi pandante, reginele bijuteriilor de Valentine’s Day
Valentine’s Day este şi un prilej pentru unii de a dărui o bijuterie persoanei iubite sau de a face o cerere în căsătorie. “Pe acest segment, al inelelor de logodnă, asistăm în ultimii ani la o maturizare a pieţei, tinerii alegând, din ce în ce mai mult, modelele cu diamante. Cele mai căutate inele de logodnă sunt cele cu preţuri între 3.000 şi 5.000 de lei. Preţurile inelelor de logodnă cu diamante încep de la valori de 2.000 de lei şi pot urca până la 60.000 de lei”, afirmă Claudiu Bologa, directorul general al magazinelor de bijuterii Sabion.
Pe lângă inele de logodnă, în această perioadă sunt foarte cumpărate şi pandantele în formă de inimă. “Best sellerul acestui sezon are un preţ de 2.000 de lei, include lănţişorul şi pandantul din aur de 18 karate şi 3 diamante în greutate de 0.03 carate”, mai spune Claudiu Bologa.
Pentru Valentine’s Day, reprezentantul Casei de Bijuterii Sabion, afacerea de familie românească fondată în urmă cu 15 ani în Târgu – Mureş, estimează că va avea vânzări de aproximativ 150.000 de euro. Anul trecut, vânzările înregistrate în preajma sărbătorii îndrăgostiţilor au fost de aproximativ 120.000 de euro.
Lucian Adochiţei, antreprenorul care operează sub franciză în România cinci magazine ale producătorului de bijuterii danez Pandora, afirmă că cele mai vândute produse ale sale sunt pandantivele talisman în formă de inimă. “Preţurile pentru ele încep de la 99 de lei. Avem o ofertă în care al doilea produs cumpărat este plătit la jumătate. Comparativ cu anul trecut, vânzările totale de bijuterii pentru Valentine’s Day înregistrează o creştere de 25%”, spune Lucian Adochiţei.
Turismul, mai mult la ofertă, decât la cumpărare
Pentru că Valentine’s Day se sărbătoreşte vineri, operatorii din turism au pregătit o serie de oferte cu acest prilej. “Dacă în alţi ani media de înnoptare era de o noapte, acum vorbim de două – trei nopţi de cazare. În special pe România, ofertele sunt mai multe de la an la an. Destinaţiile cele mai căutate sunt cele de pe Valea Prahovei, Poiana Braşov, plus zona Bran – Moeciu. Pe extern, cele mai căutate citybreak-uri sunt Viena, Praga, Budapesta, Paris, Barcelona, Amsterdam sau Londra”, afirmă Traian Bădulescu, consultant în turism.
Preţul mediu al unei vacanţe în România la un hotel de trei – patru stele de Valentine’s Day este între 250 – 350 de lei de persoană, pentru două nopţi de cazare şi o cină romantică. Preţul unui citybreak începe de la 200 de euro de persoană, pentru Budapesta, şi ajunge la 500 – 600 de euro pentru Paris, la un hotel de trei – patru stele, cu două nopţi de cazare, transport şi mic dejun.
“Valentine’s Day este la vânzări ca un weekend normal, plus 10%.
Mulţi au venit cu oferte şi reduceri, dar nu este un program care să vândă mult în România, mai ales că vine pe un fond de populaţie săracă, plus că este o sărbătoare importată. Ceea ce ştim şi noi din marketing este că, atunci când e multă promovare, e vânzare slabă. Valentine’s Day se adresează unui anumit public. Trebuie să fii tânăr ca să fii îndrăgostit, trebuie să ai şi nişte bani ca să duci persoana iubită la munte. Mă aştept, însă, să fie plin pe Valea Prahovei pentru că este cald şi zăpadă, plus în celelalte staţiuni unde se schiază, dar asta pentru că este vremea bună”, este de părere Dragoş Răducan, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.
La agenţia de turism Paralela 45, cele mai căutate oferte de “Valentine’s Day au fost la Roma, Viena, Lisabona, Veneţia, Istanbul şi Praga. Preţul lor mediu a fost de circa 350 de euro- avion şi cazare cu mic dejun, pentu două nopţi la hoteluri de trei şi patru stele. În ţară, hotelurile de trei şi patru stele de pe Valea Prahovei şi Bran – Moeciu au făcut pachete pentru Valentine’s Day. Preţul a fost, în medie, de 150 – 200 de lei de persoană pentru două nopţi de cazare cu mic dejun. “Valentine’s Day se face pentru că este la modă, dar nu ne aduce o creştere. Nu este un profit semnificativ, iese cam 25 de euro de persoană, depinde şi de câte pachete vinzi, nu am făcut un total. La modă sunt tot early booking-urile alea mari şi grase pentru vară”, afirmă Corina Enache, directorul de vânzări de la Paralela 45.
Destinaţia preferată a celor care au optat pentru un pachet oferit de agenţia Happy Tour a fost Praga. Preţul unui sejur de patru nopţi la un hotel de patru stele din capitala Cehiei a fost în medie, de 160 de euro de persoană şi include cazarea pe patru nopţi, cu mic dejun, şi bilet de avion dus-întors. Pachetul nu include taxa de aeroport, transferul la şi de la aeroport şi asigurarea medicală. „Ca estimare, putem spune că vânzările au crescut cu aproximativ 10% faţă de anul trecut. Numărul de destinaţii au fost cu 5 mai mare ca anul trecut”, spune Mădălina Grosu, reprezentant Happy Tour.
La Eximtur, destinaţiile de city-break cele mai căutate, din străinătate au fost: Viena, Bruxelles, Budapesta, Paris, Milano sau Praga. Preţurile pentru pachete în străinătate variază de la 150 euro până la 800-900 euro/ persoană. “Cei care aleg să rămână în România caută hoteluri cu facilităţi de spa. Pachetele în ţară variază de la 200 lei la 400 lei/ persoana, pentru 2 nopţi. Având în vedere că pachetele se fac la solicitarea clienţilor, nu avem cifre exacte cu privire la pachetele de Valentine’s Day, însă estimăm o creştere de 10-15% în 2014 pentru pachetele de city-break şi de spa”, afirmă Cristina Zarafu, reprezentant Eximtur.
VALENTINE’S DAY. Vânzările eMAG au crescut cu 30%
În perioada campaniei de Valentine’s Day 2013, eMAG a înregistrat vânzări cu 30% mai mari decât în perioada similară din 2012, cele mai căutate fiind produsele de îngrijire personală, cosmeticele, gadget-urile, tablete, telefoane şi, foarte mult, accesoriile acestor produse. “Estimăm vânzări mai mari cu cel puţin 40% faţă de anul trecut în perioada campaniei pe care o derulăm în acest an, creşterea fiind susţinută şi de adăugarea categoriei de cosmetice care a înregistrat deja vânzari spectaculoase în această campanie, de 5 ori mai mari decât în perioada anterioară”, afirmă Lucia Ciucă, director de marketing eMAG.
(Sursa: gandul.info)