Vila din Iași a lui Ceaușescu a fost scoasă la vânzare

0
243

Fosta reşedinţă a lui Nicolae Ceauşescu din Bucium a fost scoasă la vânzare prin mica publicitate. Un anunţ privind vân­zarea fostei Case de oaspeţi a fost postat pe cele mai importante site-uri de anunţuri, Mercador şi Tocmai.ro.

 

Imobilul cu două etaje, subsol şi demisol şi o suprafaţă construită de 832 mp a fost evaluat în anunţ la preţul de 1,89 milioane euro. La pachet cu fosta reşedinţă prezidenţială se vinde şi fosta popicărie, cu o suprafaţă de 255 mp şi o anexă gospodărească de 210 mp, arată Ziarul de Iași.

„Pro­prietatea este racordată la toate utilităţile, respectiv reţea electrică de iluminat, apă şi canalizare, gaz metan, telefonie şi cablu TV“, se menţionează în anunţ. Proprietatea cuprinde şi un teren de aproximativ 10.000 mp.

Casa de Oaspeţi Bucium a fost construită în 1967, pe ampla­samentul unei case confiscate după 1945. Clădirea a fost transformată în reşedinţă prezidenţială, Ceauşescu fiind cazat în trei rânduri în Casa de Oaspeţi, în cursul vizitelor sale la Iaşi.

Clă­direa cuprinde cinci apartamente, patru garsoniere şi o sală de conferinţe. După 1989, imobilul a intrat în patrimoniul Con­siliului Judeţean. La sfârşitul anului 2007, clădirea şi terenul din jur au fost retrocedate moştenitoarei vechilor proprietari, Ioana Frandine, în baza unei sentinţe judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Bunurile din interiorul clădirii, îndeosebi piese de mobi­lier, au fost vândute la licitaţie sau refolosite de Consiliul Județean.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments