În sezonul rece, o supă caldă poate fi masa perfectă, mai ales dacă sunteţi răciţi. Cea de rădăcinoase este ideală în acest caz.
Puteţi conserva radacinoasele foarte uşor! Chiar dacă nu aveţi beci, puneti legumele într-o găletuşă cu nisip şi se vor pastra proaspete toată iarna.
Ce poate fi mai sănătos decât o supă caldă din rădăcinoase, ideala in special in convalescenta? Scoateţi din cămară morcov, păstârnac, ceapă şi ţelină şi tăiaţi-le pe rând.
„Avantajul cu rădăcinoasele astea e că nu trebuie să le fierbi până le strici, le fierbi doar cât să îşi lase gust în supă şi să fie încă destul de viguroase. Le trântesc în vreo 2 litri de apă şi le las acolo până se înmoaie un pic şi până când am o supă foarte bună. Sare abia la sfârşit, dar foarte puţină pentru că senzaţia pe care ţi o lasă păstârnacul, de exemplu, sau chiar şi ţelina, e că ar avea puţină sare”, a explicat Marius Tudosiei, realizatorul emisiunii ”Sănătatea în bucate”.
După ce s-au fiert legumele, mai lăsaţi-le câteva minute în oală, după care le puteţi scoate pe o farfurie. Dacă răceala este una severă, atunci adăugaţi ingrediente iuţi precum ghimbirul, care desfunda nasul instantaneu.
Un alt preparat la fel de sănătos este crema din ciuperci.
„Champignon e o variantă foarte bună. E o ciupercă onestă, care livrează exact ce trebuie să livreze: gust, versatilitate, proteine destul de bune şi recomandate”, a mai spus Marius Tudosiei.
Această supă are ca bază cartofii, care trebuie puşi primii la fiert. Adăugaţi apoi ciupercile şi ţelina.
„Toate vegetalele astea sunt în stare aproape naturală aşa că e o supă foarte potrivită pentru vremea de afară destul de rece mai ales în perioada asta când avem nevoie să turnăm în noi ceea ce ne lipseşte vitamine minerale care ne vin din legume, fibre.
O altă variantă de supă sănătoasă este inspirata din bucătăria asiatică.
„Am ales-o pe asta pentru că totul se face extrem de rapid, nu este nimic gătit, ceea ce s-ar putea să pară surprinzător sau în fine, nimic gătit, mai ales în ceea ce priveşte legumele şi pentru că supa asta începe foarte simplu cu nişte tăiţei de orez, care sunt foarte buni pentru cei care au intoleranţă la gluten, nudelşi pe care îi punem simplu cruzi în bol”, a arătat bucătarul.
Tăiaţi mai întâi ciupercile, apoi adaugati condimente specifice zonei asiatice.
Dacă vreţi ca supa să conţină carne, puteţi pune bucatele de pui gata preparate, dar nu este obligatoriu. Adaugaţi ceapa şi mai este un singur pas de facut.
„Tot gătitul pentru supele astea este reprezentat de turnatul unei supe fierbinţi pe deasupra, ceea ce o să şi fac după ce mai clocoteşte un pic supa asta de pui, care este şi o supă simplă de pui, din care evident că am scos carnea”, a mai explicat acesta.
(Sursa: digi24.ro)