Polonia, care a construit peste 1.500 de kilometri de autostradă în cinci ani, l-a demis pe şeful agenţiei de drumuri pentru că lucrările au mers prea încet

0
63

Guvernul Poloniei l-a demis pe şeful agenţiei naţionale de autostrăzi şi drumuri (GDDKiA) Lech Witecki după ce conducerea agenţiei a anunţat că este nevoie de mai multe luni sau chiar de ani pentru finalizarea secţiunilor de autostradă care ar fi trebuit deschise traficului înainte de turneul final al Campionatului European de Fotbal găzduit de Polonia şi Ucraina în 2012.
 

Witecki, aflat la conducerea agenţiei de drumuri de şase ani, este făcut responsabil nu numai pentru întârzierile mari ale proiectelor de infrastructură, ci şi pentru disputele cu principalii contractori ai lucrărilor, inclusiv companiile austriece Strabag şi Alpine Bau, ultima intrată în faliment în iunie anul trecut cu datorii de peste 2,5 miliarde de euro.

„Cele mai grave probleme au fost întârzierile şi relaţiile tensionate ale agenţiei cu contractorii şi întreg sectorul cons­trucţiilor“, a explicat vicepremierul Elzbieta Bienkowska, citată de The Wall Street Journal.

Agenţia are nevoie de o „energie nouă“ pentru programul de construcţie de autostrăzi care va fi derulat în perioada 2014-2020, a afirmat Bienkowska, care este  responsabilă cu alocarea fondurilor euro­pene şi cu proiectele de infrastructură.

La căderea regimului comunist în 1989, Polonia nu avea nicio autostradă, iar drumurile erau într-o stare jalnică. Acum, ţara are o reţea de autostrăzi de aproape 2.700 kilometri.

 

Care sunt nemulţumirile constructorilor şi ce a determinat întârzierea lucrărilor

Problemele sunt legate de contractele de construcţie atribuite începând cu 2008, când Witecki a fost desemnat director al GDDKiA. Responsabilitatea lui Witecki a fost de a folosi cât mai bine posibil sumele impresionante, de 37,56 miliarde euro, alocate de Uniunea Europeană pentru proiectele de dezvoltare a infrastructurii poloneze, scrie agenţia Thomson Reuters.

Numărul mare al proiectelor şi sumele semnificative alocate acestora au atras foarte multe companii de construcţii atât locale cât şi din străinătate, inclusiv din Spania, Germania şi Austria. Unii dintre contractori au intrat în dificultăţi financiare şi au dat vina pe rigiditatea legislaţiei poloneze privind achiziţiile publice şi pe birocraţie. Managerii companiilor care au contractat lucrări în Polonia s-au plâns în ultimii ani că agenţia de drumuri a refuzat să extindă termenele de execuţie sau să crească bugetul alocat chiar şi atunci când existau motive întemeiate pentru luarea unor astfel de decizii. Astfel constructorii au depăşit bugetul alocat şi au înregistrat întârzieri în derularea lucrărilor, ceea ce a determinat GDDKiA să aplice penalizări şi să oprească plăţile către companii, care s-au înglodat în datorii.

 

 Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a dat în folosinţă 115 kilometri de autostradă anul trecut. Potrivit autorităţilor, în 2014 ar urma să fie deschişi circulaţiei doar 60 de kilometri de autostradă şi aproximativ 1.400 de kilometri în intervalul 2014-2020.

Polonia a finalizat circa 370 kilometri de autostradă în 2013. Planul autorităţilor poloneze este să construiască încă 1.800 kilometri de drumuri în intervalul 2014-2020.

 

Mai multe companii de construcţii au avertizat că nu vor mai depune oferte pentru niciun alt nou proiect de infrastructură rutieră în Polonia atât timp cât Witecki rămâne la conducerea agenţiei de drumuri. Şase ţări din UE, inclusiv Germania şi Franţa, au adresat plângeri autorităţilor poloneze pentru felul în care au fost tratate companiile de către agenţia poloneză de drumuri, în timp ce Comisia Europeană a anunţat că va investiga această problemă.

Witecki a respectat practicile standard de atribuire a contractelor, iar oferta de preţ cea mai mică era de regulă desemnată câştigătoare. Totuşi, sistemul polonez s-a dovedit a fi diferit de alte sisteme din UE în două puncte esenţiale, a spus Frank Kehlenbach, directorul grupului de lobby European International Contractors. 

Managerii mai multor firme de construcţii s-au plâns că, în multe cazuri, agenţia poloneză de drumuri a refuzat să clarifice detalii legate de proiecte la solicitarea companiilor, care ori s-au retras, ori au riscat şi au depus oferte chiar dacă nu aveau informaţii complete. Mai mult, atunci când companiile de construcţii se con­fruntau cu probleme neaşteptate care necesitau reconsiderarea costurilor pro­iectelor, agenţia de drumuri refuza orice negocieri pe această temă şi dădea companiile în judecată, spune Kehlenbach. „Nu m-am mai confruntat niciodată cu situaţii de genul celor din Polonia“, a subliniat acesta.
 

 

Cum explică Witecki întârzierile în finalizarea autostrăzilor

Unii dintre constructori au venit în Polonia nepregătiţi, iar compania de drumuri nu are nicio responsabilitate pentru problemele financiare ale companiilor de construcţii, a spus Witecki într-un interviu pentru The Wall Street Journal.

„Aceste companii au licitat agresiv după ce Spania a oprit proiectele de construcţii”, a explicat Witecki, adăugând că problema crucială mai ales în cazul companiilor care executau lucrări de infrastructură pentru prima dată era lipsa oricărui progres imediat după demararea proiectelor.

„Lucrările începeau după trei sau patru luni de la semnarea contractelor, în loc de o lună”, iar întârzierile au atras penalizări, a subliniat Witecki, care a fost înlocuit la conducerea companiei de drumuri de Ewa Tomal-Borucka.

Guvernul polonez a alocat 74 miliarde de zloţi (18 miliarde euro) pentru construirea de drumuri în exerciţiul bugetar 2007-2013, iar aproximativ 60% din buget a fost finanţat cu fonduri europene. Pentru perioada 2014-2020, Polonia va avea la dispoziţie un buget de circa 37 miliarde de dolari (27 miliarde euro) pentru toate proiectele de infrastructură. Guvernul vrea să construiască 1.800 kilometri de drumuri în acest interval.

Competiţia pentru proiectele de infrastructură rutieră este acerbă î
n Polonia. În ultimii ani, aproximativ 300 de companii au depus oferte pentru contractele scoase la licitaţie de guvern. Witecki spune însă că doar o mică parte dintre acestea s-au confruntat cu dificultăţi financiare. „Din cele peste 170 de proiecte doar în 10 sau 11 cazuri au fost probleme în ultimii cinci ani”, a subliniat  Witecki. Witecki este al doilea şef al unei instituţii publice demis de guvernul polonez în ultima săptămână. Lunea trecută, Malgorzata Krasnodebska-Tomkiel a fost destituită de la conducerea consiliului concurenţei.

 

 

(Sursa: zf.ro)

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments