Ce se întâmplă atunci când sari coarda foarte mult. VIDEO

0
107

 

 

Un studiu japonez îndeamnă să sărim coarda sau “să faceţi orice fel de exerciţiu fizic care implică mişcarea ritmică pe verticală”, conform unui material publicat nu demult de LiveScience.
 
Este eliberat un hormon care reglează apetitul

Cercetătorii japonezi au pornit de la alte studii, în urma cărora a rezultat că exerciţiile fizice pot suprima senzaţia de foame însă pentru scurte perioade de timp, prin eliberarea în stomac a unor hormoni care reglează apetitul. Japonezii au vrut  să afle dacă această “indispoziţie stomacală” ce se produce în timpul exerciţiilor fizice care implică sărituri pe verticală poate avea efectul de a modifica nivelul unor hormoni. Cum ar fi grelina – hormon ce este eliberat atunci când ne este foame, mai mult decât în cazul altor tipuri de exerciţii fizice.  Oamenii de ştiinţă au concluzionat că atunci când sărim coarda, întregul organism este mişcat în sus şi în jos mai mult decât atunci când alergăm. De asemenea, nu există nicio mişcare în direcţie orizontală iar acest exerciţiu solicită cel mai mult stomacul, putând induce o suprimare de şi mai lungă durată a senzaţiei de foame.
 
 
Mai puţin înfometaţi
 
Pentru a testa această idee, cercetătorii au selecţionat un grup de 15 tineri cu vârsta în jur de 24 de ani. Aceştia au fost puşi, prin rotaţie, în zile diferite, fie să sară coarda timp de 30 de minute, fie să meargă pe o bicicletă staţionară sau să se odihnească pe o canapea. În anumite momente din timpul şi de după exerciţii, cercetătorii au măsurat nivelurile hormonilor legaţi de apetit şi i-au întrebat pe tineri cât de înfometaţi se simt, precum şi dacă ar prefera o mâncare sărată, dulce, acră sau mai grasă.Rezultatele obţinute au demonstrat că tinerii care au făcut exerciţiile fizice s-au simţit mai puţin înfometaţi decât cei care s-au relaxat, care au reprezentat grupul de control. Absenţa senzaţiei de foame s-a prelungit până la 15 minute după ce au încetat exerciţiile fizice. În plus, tinerii au precizat că s-au simţit mai puţin înfometaţi atunci când săreau coarda, prin comparaţie cu perioada în pedalat, după doar 25 de minute de la începerea exerciţiului.Cea mai importantă concluzie a studiului, după cum au subliniat japonezii, este aceea că exerciţiile aerobe, în special săritul corzii, “pot regla dorinţa de a îngurgita alimente grase, îmbunătăţind astfel comportamentul alimentar”.
 
 

 

  (Sursa: evz.ro)

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments