Peste 200 de femei care luptau în Afganistan şi Irak au fost trimise acasă, după ce s-a constatat că sunt însărcinate.
Cele peste 200 de femei-soldat britanice care se aflau la datorie au fost întoarse de pe câmpul de luptă, după ce s-a aflat că sunt însărcinate. Peste 99 dintre ele au fost evacuate din Afganistan, iar peste 100 din Irak. Legea interzice mamelor să lupte ca soldat în zonele de conflict.
Comandanţii britanici au luat această măsură imediat ce au aflat că acestea vor deveni mame. Femeile-soldat nu sunt forţate să-şi facă teste de sarcină pentru a nu le priva de intimitate. Ministrul Apărării consideră acest lucru inaceptabil în rândul personalului şi speră ca pe viitor să se introducă obligativitatea acestor teste pentru a nu mai pune viaţa viitoarelor mame în pericol şi pentru a nu ajunge ca trupele lor să aibă de suferit.
După cum arată testele, majoritatea copiilor au fost concepuţi înainte ca mamele să plece la război, şi doar o mică parte din mame au rămas însărcinate în timpul datoriei. Cu toate acestea, membrii trupelor au fost avertizaţi că nu sunt acceptate relaţiile între aceştia sau vreun alt comportament neadecvat care să pună în pericol misiunea. Cei care sunt prinşi în fapt sunt sancţionaţi disciplinar şi retrogradaţi.
(Sursa: apropo.ro)