Update 15.00 – 37 de morți în rândul manifestanților
Soldaţi din trupele ministerului de Interne au început să se predea în masă protestatarilor. Deja s-au predat aproximativ 100 de soldaţi, scrie presa ucraineană. Aceşti soldaţi sunt duşi în spatele baricadelor de lângă Palatul Oktiabrski,în cortul „Comenduirea Kievului”.
Deocamdată, printre cei care s-au predat se află doar soldaţi,nu şi ofiţeri.
Noi imagini şocante din capitala Ucrainei apar pe reţelele de socializare. Astfel, un grup de activişti ucraineni, înarmaţi cu scuturi înaintează pe o stradă din Kiev când nimeresc sub rafala unor arme automate.
Câţiva bărbaţi cad seceraţi de gloanţe, iar restul grupului încearcă să se ascundă.
(Sursa: adevarul.ro)
Update: 14.20
Violenţele au reizbucnit joi dimineaţă în Kiev. Potrivit unui fotoreporter al AFP, în Piaţa Independenţei se aud focuri de armă cu muniţie de război. Protestatarii au determinat forţele de securitate să se retragă din Piaţa Independenţei, în timp ce poliţia susţine că 20 dintre agenţii săi au fost răniţi.
Primarul Kievului anunţă că demisionează din partid, în urma „băii de sânge”.
„Sunt pregătit să fac totul pentru a opri lupta fratricidă şi baia de sânge din inima Ucrainei, în Piaţa Independenţei. Viaţa umană trebuie să fie valoarea superioară în ţara noastră şi nimic nu trebuie să contrazică acest principiu”, a declarat Volodimir Makeienko, adăugând că părăseşte Partidul Regiunilor, aflat la putere.
Echipa de jurnalişti de la postul de televiziune Russia Today a fost ţinta unor focuri de armă trase de un lunetist asupra camerei de hotel în care aceştia se aflau pentru a transmite în direct manifestaţiile de la Kiev.
Jurnaliştii nu au fost răniţi, însă un glonţ a spart fereastra camerei în care se aflau.
Ministerul ucrainean de Interne le-a cerut joi protestatarilor să predea armele, subliniind că forţele de ordine nu au utilizat şi nu utilizează forţa împotriva civililor paşnici, relatează agenţia Itar-Tass în pagina electronică.

(Sursa: digi24.ro)
Violenţele s-au reluat joi la Kiev, cinci manifestanţi fiind ucişi, iar alte câteva zeci de persoane fiind rănite. Autorităţile ucrainene au ordonat evacuarea de urgenţă a Parlamentului de la Kiev, în timp ce protestatarii par să se îndrepte către această zonă.
Bilanţul violenţelor de la Kiev a ajuns la cel puţin cinci morţi, joi, relatează agenţia UNIAN, în pagina electronică. Televiziunea ucraineană Espreso.TV a difuzat joi imagini în care se puteau vedea cadavrele a cinci protestatari în apropierea unei cafenele din faţa hotelului Kazaţkii, din Piaţa Independenţei din Kiev.
Zeci de răniţi au fost transportaţi la recepţia Hotelului Ucraina, aflat în apropiere de Piaţa Independenţei, unde medicii le acordă primele îngrijiri. Manifestanţii, purtând căşti şi înarmaţi cu bâte, au atacat forţele de ordine din centrul Kievului.
Poliţiştii s-au retras şi au abandonat perimetrul pe care îl controlau în urma intervenţiei din noaptea de marţi spre miercuri. Retragerea poliţiştilor a fost însoţită de focuri cu gloanţe cu cauciuc, care au rănit zeci de protestatari, preluaţi imediat cu tărgile şi evacuaţi spre spitalele improvizate de opoziţie în clădirile din centrul Kievului.
Ministerul ucrainean de Interne a anunţat că un lunetist a deschis focul asupra poliţiştilor, iar cel puţin 20 de persoane au fost rănite. Numeroase ambulanţe se îndreptau spre centrul Kievului.
Mii de persoane se află în Piaţa Independenţei, care este din nou sub controlul manifestanţilor.
Unii sportivi ucraineni vor părăsi Jocurile Olimpice de la Soci din cauza violenţelor care au loc în ţara lor, a anunţat joi Comitetul Olimpic Internaţional, citat de BBC News Online.
(Sursa: adevarul.ro)