Pentru că nu au rude în Guvern și nici măcar la Primărie, zeci de ieșeni imobilizați la pat nu beneficiază de ajutoarele de handicap

0
60

Au suferit accidente cerebrale, sunt imobilizați la pat, dar sunt exceptați de la plata ajutoarelor de handicap. Numai în județul Iași, sunt zeci de oameni în această situație, pe care statul nu-i consideră suficient de bolnavi pentru a le acorda sprijin financiar sau un însoțitor.

 

Alexandru Nicăi este imobilizat la pat de cinci ani de zile, în urma unui atac cerebral. Inițial, omul a obținut o pensie pentru handicap de grad II, dar de doi ani de zile ajutorul i-a fost retras pentru că bolnavii care au suferit accidente cerebrale sunt exceptați de la plata acestor drepturi. În zadar le-a explicat bărbatul celor din Comisia de expertiză că nu se poate deplasa singur și că este dependent de ajutorul soției.

 

„Stau la pat şi nu am niciun leu să plătesc un om care are grijă de mine. Nu pot domnule, nu pot deloc. – Ce se întâmplă dacă vă ridicaţi? – Ameţesc şi cad,” povestește bărbatul reporterilor DIGI 24.

Singura speranță a bolnavului este acum schimbarea legii, astfel încât să poată fi inclus in categoria celor asistați social.

„Am avut pensie de două 300. M-au dus în comisie şi au luat-o. Au spus că nu am drept. Nu-mi dă nici gratuit. Că nu am asigurare, nu am nimic. Stau aşa fără pastile, fără nimic,” a mai spus pacientul. 

 

 

Cei de la Direcţia de Asistenţă Socială recunosc că sistemul nu funcționează perfect.

„Chiar dacă certificatul este permanent să fie o persoană chemată periodic după un an doi trei la o altă evaluare. Dacă sunt eventual suspiciuni sau dacă persoana s-a îndreptat, mai sunt plângeri,” a declarat pentru DIGI 24 Ion Ticu, directorul adjunct al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Iaşi.

 

În judeţul Iaşi sunt înregistrate aproape 30.000 de persoane cu handicap fizic sau psihic. De la începutul anului, 7.000 de dosare au fost evaluate de comisia de expertiză și aproape jumătate au fost respinse ca fiind incomplete sau nefondate.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments