Eşti homofob? O să mori mai repede, sugerează un studiu recent

0
60

 

 

Persoanele homofobe au un nou motiv pentru care să-şi regândească atitudinea: un nou studiu sugerează că aceasta i-ar putea trimite mai devreme în mormânt.
 

O nouă cercetare a analizat atitudinile sociale din America din ultimele decenii, le-a comparat cu rata de deces a subiecţilor şi a descoperit că persoanele care prezentau un nivel mare al prejudecăţilor anti-homosexualitate aveau o speranţă de viaţă cu 2,5 ani mai redusă decât persoanele fără prejudecăţi.

Care ar putea fi motivul? Cercetătorii nu sunt siguri, însă cred că diferenţa s-ar putea datora faptului că homofobii prezentau un nivel mai mare de stres.

 

Prejudecăţile anti-homosexualitate erau „asociate în mod specific cu decese provocate de probleme cardiovasculare”, scriu cercetătorii, iar „dovezile existente sugerează că, în cazul persoanelor cu prejudecăţi, interacţiunile intergrupuri sunt stresante. Stresul, la rândul său, este asociat unor comportamente nesănătoase, cum ar fi mâncatul excesiv, fumatul şi consumul excesiv de băuturi alcoolice”. Cercetătorii au descoperit că prejudecăţile anti-gay erau mai nocive pentru speranţa de viaţă decât prejudecăţile rasiste.

Acelaşi studiu a identificat un rezultat tulburător în ceea ce priveşte ţintele homofobiei: persoanele homosexuale şi bisexuale ce trăiau în comunităţi cu un nivel ridicat al homofobiei trăiau, în medie, cu 12 ani mai puţin decât cele care locuiau în comunităţi mai deschise la minte.

 

„Aceste rezultate”, scriu cercetătorii, „contribuie la un număr tot mai mare de cercetări ce sugerează că reducerea prejudecăţilor ar putea îmbunătăţi sănătatea atât a populaţiilor minoritare, cât şi a celor majoritare”.

 

 

(Sursa: descopera.ro)

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments