Situație dificilă pentru cadrele didactice din comuna ieșeană Tansa. Profesorii, învăţătorii şi educatorii nu şi-au mai încasat drepturile salariale de două luni pentru că aleşii locali nu au votat bugetul pe acest an.
Au fost mai multe convocări făcute de primar, însă consilierii, adversari politici, nu s-au prezentat la şedinţe pentru a stabili modul în care vor fi cheltuiţi banii.
S-au făcut deja sesizări la Prefectură şi la partidele care au reprezentanţi în Consiliul Local Tansa, dar deocamdată fără succes.
„Consilierii unui partid politic refuză să se prezinte la şedinţele Consiliului Local şi, prin urmare, există riscul ca acest consiliu să fie dizolvat de către Prefectura Iaşi. Din păcate, dacă acest aspect nu se va rezolva şi dacă se va ajunge la dizolvarea Consiliului Local îmi vine greu să cred că în Tansa se vor putea lua salarii mai devreme de 5 luni”, a declarat Laviniu Lăcustă, liderul USLIP Iaşi.
(Sursa: digi24.ro)