La solicitarea premierului Victor Ponta, secretarul de stat de la Educație, Ștefania Duminică, A FOST DEMIS PENTRU PLAGIAT

0
112

Secretarul de stat pe preuniversitar Ştefania Duminică, care a primit vineri verdict de plagiat în lucrarea de disertaţie de la Universitatea din Bucureşti, a fost concediată din Ministerul Educaţiei, această măsură fiind cerută de premierul Victor Ponta. Decizia primului ministru a fost publicată luni în Monitorul Oficial.

La aproape două săptămâni de la izbucnirea scandalului de plagiat, Ştefania Duminică a fost concediată luni, după ce premierul a decis eliberarea acesteia din funcţia de secretar de stat pe preuniversitar în Ministerul Educaţiei. Asta, după ce săptămâna trecută PNL a anunţat că i-a retras sprijinul politic.

Informaţia a fost confirmată şi de secretarul general al Ministerului Educaţiei, Gabriel Ispas. „Într-adevăr, Ştefania Duminică a fost concediată, nu mai lucrează la minister”, a declarat Ispas pentru adevarul.ro.

În plus, decizia de revocare a lui Duminică din funcţia se secretar de stat în minister apare şi în decizia primului-ministru, publicată luni în Monitorul Oficial, alături de alte decizii ce vizează mai mulţi demnitari din Guvern. Este vorba despre secretarul de stat Ovidiu Puţura, de la Ministerul Justiţiei şi de Bogdan Cristian Nica, preşedintelele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, înlocuindu-l interimar cu vicepreşedintele Marius Alexandru Dunca, arată Adevărul.

Probleme şi la doctorat

Secretarul de stat din Ministerul Educaţiei, Ştefania Duminică, care a primit vineri verdict de plagiat „integral” în lucrarea de disertaţie de la experţii Universităţii din Bucureşti (UB), riscă să rămână şi fără contractul de doctorat, pe lângă titlul de master. Conducerea UB spune că o decizie în acest sens va fi luată săptămâna viitoare.

Reprezentanții Universităţii din Bucureşti (UB) au cerut vineri Consiliului Naţional de Etică, subordonat Ministerului Educaţiei, retragerea titlului de master în cazul Ştefaniei Duminică, încă secretar de stat pe preuniversitar în cadrul ministerului, după ce Comisia de Etică a dat un verdict clar de „plagiat 100%” în lucrarea sa de disertaţie, din 2008.

Mai mult, oficialii au declarat pentru „Adevărul” că vor analiza dacă, în aceste condiţii, Duminică mai poate continua doctoratul în Ştiinţele Educaţiei şi că, după izbucnirea scandalului public, aceasta a renunţat la cursurile pe care le ţinea din 2008 ca lector universitar la UB.

„Ceea ce ştim până acum este că Ştefania Duminică s-a retras singură de la Facultatea de Psihologie, nu mai predă acolo, a anunţat imediat după ce au apărut acuzaţiile de plagiat. Nu era titular la noi, erau ore pe care trebuia să le ţină fiind doctorand”, a explicat pentru Adevărul Mircea Dumitru, rectorul Universităţii din Bucureşti.

 

Rector UB: „Moral ar fi să nu poată să continue la doctorat”

Acesta a adăugat că deocamdată nu au luat nicio decizie privind menţinerea contractului ei de doctorat, urmând să verifice dacă a aplicat cu titlul de master obţinut prin plagiat. „Mai are un titlu de master, obţinut înaintea acestuia, şi trebuie să vedem pe baza cărui masterat s-a înscris la doctorat. Moral ar fi să nu poată să mai continue la doctorat, dar trebuie văzută situaţia din punct de vedere legal, să nu avem probleme în instanţă”, a spus rectorul.

Oficialul a mai spus că deocamdată nu au avut o discuţie pe această temă cu Duminică şi, mai mult, că ea nu ar fi cerut nici o întrevedere cu membrii Comisiei de Etică care au analizat lucrarea sa de disertaţie şi acuzaţiile de plagiat.

 

„Fotocopie” pe post de disertaţie

Lucrarea de disertaţie a Ştefaniei Duminică este „un plagiat integral” al unei lucrări semnate de Camelia Voiculescu, de la Universitatea Tehnică de Construcţii. „De la Titlu, Cuprins până la Concluziile personale, totul este copiat identic. De fapt, este vorba de o fotocopie a lucrării sursă, în care s-au produs câteva modificări minore care trădează efortul superficial de înlăturare a posibilităţii de identificare a lucrării sursă”, arată raportul Comisiei de Etică a UB, publicat vineri. Mai mult, spun ei, „fiind fotocopie, lucrarea-plagiat preia şi erorile de culegere” din textul iniţial.

În lipsa unei demisii/demiteri în cazul Duminică şi a unor verdicte contrare emise de instituţii ale statului, Marian Popescu, preşedintele Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti, susţine că astfel de situaţii aruncă o lumină proastă asupra întregului mediu academic.

„Dezgustaţi de asemenea fapte, ale unor demnitari, dar şi ale unor colegi, cum îşi vor continua activitatea didactică şi de cercetare oamenii corecţi din sistemul Educaţiei, din Universitatea românească? De ce aceste atentate grave la credibilitatea Şcolii sunt mai puţin importante?“, scrie profesorul pe blogul său de pe adevarul.ro.

Ca atare, atrage atenţia Popescu, „devine tot mai evident că Universitatea românească trebuie să îşi consolideze mecanismele pentru prevenţia fraudei academice, a întăririi unei culturi a integrităţii”.

 

Nicio decizie politică până acum privind demiterea oficialului

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat joi că a avut mai multe discuţii cu secretarul de stat Ştefania Duminică, cea care este acuzată că a plagiat, şi a înţeles că aceasta se va retrage. Acesta a mai precizat că demisia este un act personal, iar o eventuală demitere nu ţine de el, ci de Guvern.

La rândul său, premierul Victor Ponta a declarat că decizia aparţine PNL. Purtătorul de cuvânt al PNL spune că partidul nu se opune demiterii. Premierul Victor Ponta poate lua oricând orice decizie în cazul secretarului de stat Ştefania Duminică, menţionând că liberalii nu vor se vor împotrivi în cazul unei măsuri de demitere, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, pentru Mediafax.

 

Traian Băsescu a cerut revocarea secretarului de stat Duminică

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că îi cere premierului Victor Ponta revocarea secretarului de stat în Ministerul Educaţiei Ştefania Duminică pentru plagiat, menţionând că ştie că şefului Guvernului o să îi fie greu să sancţioneze astfel o faptă de plagiat.

Şeful statului a arătat că a confruntat cele două lucrări, cea a lui Dumnică şi a colegei care terminase cu patru ani în urmă aceleaşi cursuri pentru masterat, şi nu există niciun dubiu.

„Chiar dacă nu sunt specialist, este bine să o revoce. Ştiu că lui Victor Ponta îi este foarte greu să revoce pe cineva pentru plagiat, pentru că nu s-a autorevocat pe el, pentru plagiat, dar doamna Duminică nu mai are niciun fel de autoritate morală în calitate de hoţ”, a spus preşedintele.

Băsescu a mai spus că „Ştefania Duminică a furat, ca şi premierul”. „Furt intelectual se numeşte şi este bine să plece din funcţii de
demnitate publică”, a spus preşedintele.

 

Anchetă la Universitatea din Bucureşti

Vineri, 7 februarie, Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti (UB) a anunţat oficial că „s-a autosesizat în cazul suspiciunii de plagiat referitoare la lucrarea de disertaţie a doamnei Ştefania Duminică, ca urmare a semnalării acestei situaţii în mass-media”.

„Comisia a declanşat analiza cazului conform regulamentelor în vigoare ((Regulamentul de funcţionare a Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti, Codul de Etică al Universităţii din Bucureşti şi Carta Universităţii din Bucureşti). Rezultatele analizei vor fi făcute publice în cel mai scurt timp”, se arată într-un comunicat de presă oficial al UB.

 

Duminică, acuzată că şi-a copiat integral lucrarea de master

Secretarul de stat Ştefania Duminică ar fi copiat integral lucrarea de masterat din 2012 după o lucrare din 2008, potrivit unor documente prezentate într-o emisiune a postului de televiziune B1. Ştefania Duminică este secretar de stat în Ministerul Educaţiei, lector universitar la Departamentul de formare a profesorilor din cadrul Universităţii din Bucureşti şi profesor de limba şi literatura română în învăţământul preuniversitar.

A absolvit Liceul Pedagogic din Bucuresti, şi-a luat licenţa la Facultatea de Litere a UB şi a făcut un master în management educaţional la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a UB, fiind doctorand în cadrul aceleiaşi universităţi, în domeniul Ştiinţele educaţiei

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments