Iaşul, RUPT ÎN DOUĂ la alegerile din FRF. Primăria ţine cu Gică Popescu, în timp ce nume mari din fotbalul local îl vor pe Răzvan Burleanu

0
118

Biroul de comunicare al Primăriei Iaşi a anunţat că Gică Popescu, candidatul considerat favorit la preluarea şefiei FRF, se va afla în zilele de 25 şi 26 februarie la Iaşi pentru a discuta membrii afiliaţi la Federaţia Română de Fotbal din judeţele Iaşi şi Botoşani.

 

Şefii Primăriei Iaşi şi oficialii Fundaţiei Sportului Ieşean i-au pus la dispoziţie Sala Sporturilor din Iaşi lui Gică Popescu, pentru un meci demonstrativ de fotbal între echipa de campanie a fostului fundaş al Naţionalei şi Old Boys Politehnica Iaşi. Jocul demonstrativ se va juca marţi, 25 februarie, de la ora 18.00, anunţă Adevărul.

Pe de altă parte, Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Minifotbal, şi-a prezentat oficial astăzi, 24 februarie, echipa managerială alături de care va conduce Federaţia Română de Fotbal dacă va câştiga alegerile programate pe 5 martie.

Răzvan Burleanu, candidat la şefia Federaţiei Române de Fotbal, şi-a prezentat luni, 24 februarie, echipa managerială pe care o va conduce în cazul în care va câştiga alegerile.

Printre numele-supriză din echipa lui Burleanu se numără şi Ciprian Paraschiv, fost căpitan al echipei de fotbal Politehnica Iaşi şi actual preşedinte al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Iaşi.

„Este un moment zero. Fotbalul românesc în acest moment este falimentar. Mie-mi pare rău că Gică Popescu s-a băgat în această treabă. Mi se pare că a dărâmat tot ce a construit în cariera sportivă pentru că a acceptat să fie pus în faţă de Mircea Sandu şi Adalbert Kassai să reprezinte nişte interese obscure. Schimbarea poate fi făcută de cineva din afara sistemului care se pricepe. Răzvan Burleanu a făcut din minifotbal un fenomen social în lume. Ce recunoaştere mai mare a meritelor lui mai trebuie?”, a declarat Ciprian Paraschiv pentru Adevărul.

„Fost căpitan al Politehnicii Iaşi, retras prematur din activitate din cauza unei accidentări, Ciprian Paraschiv este un exemplu de voinţă pentru modul în care a reuşit să facă trecerea dinspre viaţa sportivă înspre cariera didactică şi administrativă. Este profesor la catedra de Educaţie Fizică din cadrul Universităţii de Medicină din Iaşi, şi-a susţinut doctoratul în marketing sportiv şi a publicat o carte despre violenţa din sport. Este reprezentantul singurei institutii publice care a construit o bază sportivă din fonduri europene. De asemenea, domnul Paraschiv este reprezentantul României la Comisia Europeana, făcând parte din grupul de experţi care se ocupă de gândirea mijloacelor de finanţare sustenabilă a sportului. Ciprian Paraschiv va coordona Biroul pentru Dezvoltare Fotbalistică, având ca obiectiv principal dezvoltarea fenomenului fotbalistic prin promovarea fotbalului feminin, a futsalului, fotbalului pe plajă, fotbalului amator şi a fotbalului de timp liber. Evident, va fi sprijinit de reprezentanţi ai acestor discipline care i se vor alătura ulterior”, şi-a motivat alegerea Răzvan Burleanu.

Candidatul la şefia FRF a mai cooptat în echipa sa şi alte nume celebre din fotbalul românesc, manageri străini cu experienţă în fotbal sau manageri de top din mediul de afaceri românesc.

Fostul fotbalist şi antrenor al Craiovei, Aurel Ţicleanu, şi fostul atacant stelist Victoraş Iacob vor face parte din biroul de promovare al fotbalului şi scouting.

Zorislav Kovac va lucra la biroul de managment pentru dezvoltare sportivă. În vârstă de 59 de ani, Kovac a fost căpitanul naţionalei U20 a Bulgariei în trecut.

Lucian Viscoţel este desemnat pentru a lucra la biroul pentru atragerea fondurilor europene, dar va întocmi şi proiecte de conversie pentru fotbaliştii retraşi din activitate.

Ovidiu Creţa Dîmbeanu va fi manager financiar. În trecut, a fost director financiar la Arctic şi Flanco.

Laur Chiriţoiu va fi manager pentru dezvoltarea activităţilor economice.

Marketa Haindlova (30 de ani) se va ocupa de relaţiile internaţionale. În trecut a fost managerul echipei Cehiei de Cupa Davis.

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments