Hyundai Motor va prezenta în cadrul Salonului Auto de la Geneva conceptul Intrado care reprezintă viziunea companiei referitoare la modul în care autovehiculele vor răspunde viitoarelor nevoi ale clienţilor.
Denumirea, materialele şi tehnologiile utilizate au avut ca sursă de inspiraţie domeniul aeronautic. Exteriorul Intrado reprezintă o interpretare inovativă a conceptului “fluidic sculpture”, specific tuturor modelelor Hyundai. Caroseria este realizată din oţel foarte uşor, fabricat în uzinele Hyundai Motor.
Structura optimizată a conceptului Intrado demonstrează dorinţa Hyundai de a fabrica autovehicule mai uşoare şi mai rezistente, utilizând tehnici noi de producţie şi asamblare, în curs de brevetare.
Intrado este propulsat de o noua generaţie de motoare Hyundai cu tehnologie fuel cell, care utilizează un acumulator Li-ion de 36 kWh. Intrado are un timp de realimentare foarte scurt, o autonomie de până la 600 de kilometri, iar apa este singurul produs secundar rezultat.
Intrado este primul autovehicul Hyundai proiectat sub conducerea lui Peter Schreyer, preşedintele şi directorul de design al Hyundai Motor Group, începând din ianuarie 2013.
Conceput a fost realizat în cadrul centrului de cercetare şi dezvoltare Hyundai Motor Europe, din Rüsselsheim, Germania.
(Sursa: capital.ro)