10 avantaje pe care le au doar femeile plinuțe

0
575

 

Standardele de frumuseţe impuse de societate sunt adesea nerealiste şi creează adevărate frustrări printre reprezentanţele sexului frumos. Presiunile sociale duc la o imagine distorsionată despre sine a femeii, care poate crea adevărate traume.
 

 

 

Iată 10 avantaje pe care le au doar femeile plinuţe, chiar dacă nu se încadrează în aşa-zisele măsuri ideale.

1. Femeile plinuţe trăiesc mai mult

Cercetătorii de la Institutul de Medicină Preventivă din Copenhaga au ajuns la concluzia că femeile plinuţe sunt mai sănătoase şi au o viaţă mai lungă. De ce? Grăsimea din zona şoldurilor conţine un hormon antiinflamator, numit adiponectina, care previne umflarea şi blocarea arterelor. În studiul realizat de oamenii de ştiinţă din Danemarca, printre femeile cu şolduri mai voluminoase decesele au fost cu 87% mai puţine decât în cazul femeilor slabe. A nu se confunda grăsimea de pe şolduri cu cea de pe abdomen! În vreme ce grăsimea din zona trunchiului poate fi periculoasă şi poate conduce la probleme cu inima, cea din zona şoldurilor are exact efectul opus, conform studiului respectiv.

2. Femeile plinuţe sunt mai fertile

Forma de clepsidra a corpului este un semn al fertilităţii mărite, conform unui studiu citat de BBC. În societatea vestică, pe parcursul secolului al XX-lea (cu excepţia anilor ’20), idealul feminin era considerat trupul în formă de clepsidră. Aceasta preferinţă se manifestă şi în alte culturi şi porneşte probabil de la ideea că femeile plinuţe sunt sănătoase şi pot duce o naştere la termen.

3. Femeile plinuţe au copii mai inteligenţi

Un studiu realizat în anul 2007 pe 16.000 de femei la Universitatea din Pittsburgh a arătat că femeile cu un corp în formă de clepsidra au obţinut un punctaj mai bun la testele de inteligenţă. Copiii lor, la fel. Cercetătorii sunt de părere că acest avantaj poate fi rezultatul depozitelor de acizi graşi Omega-3 din corpul femeilor plinuţe.

4. Femeile plinuţe sunt mai atractive pentru bărbaţi

Se ştie deja că, deşi lumea modei promovează standarde de frumuseţe adesea ridicole, bărbaţii sunt mult mai atraşi de femeile plinuţe, cu forme. Ele sunt considerate mult mai sexy şi mai bune la pat decât femeile slabe, conform unui chestionar realizat de firma producătoare de paturi Silentnight. Într-un studiu realizat pe bărbaţi între 18 şi 26 de ani, participanţii au fost puşi să dea calificative mai multor poze cu femei. Preferinţa majoritară nu e greu de ghicit: câştigătoarele au fost femeile cu forme!

 
5. Femeile plinuţe sunt mai puţin vanitoase

Chiar dacă sunt mai apreciate de către bărbaţi, femeile plinuţe sunt mai puţin vanitoase decât cele care se încadrează perfect în standardele impuse de societate. În general, femeile cu forme sunt mai orientate spre cariera decât cele care ar face orice să obţină un corp perfect şi adesea urmăresc cu aviditate acest scop. O femeie care se apreciază fără să devină obsedată de propriul corp poate avea o viaţă frumoasă şi plină de realizări.

6. Femeile plinuţe au un libido mai crescut

OkTrends a realizat în 2011 o cercetare privind obiceiurile sexuale ale utilizatorilor site-ului OkCupid. Conform răspunsurilor adunate de la milioane de utilizatori, s-a ajuns la concluzia că, indiferent de vârstă (în intervalul 18-60 de ani), femeile plinuţe au libidoul cel mai crescut prin comparaţie cu celelalte categorii de femei (supraponderale, peste medie, silueta normală, slabă, foarte slabă). Pe măsură ce înaintează în vârstă, pofta sexuală a femeilor plinuţe este mai puternică şi are o rată de diminuare mai scăzută decât în celelalte cazuri. Acest aspect are, desigur, legătură cu încrederea de sine.

7. Femeile plinuţe sunt mai sigure pe ele

Acelaşi studiu realizat de OkTrends arată că, deşi au mai puţină încredere în ele la o vârstă fragedă, femeile plinuţe le întrec cu mult pe cele slabe în ceea ce priveşte încrederea de sine în jurul vârstei de 30 de ani.

8. Femeile plinuţe au posterioare mai apetisante

Cum mulţi bărbaţi sunt încântaţi de posterior mai mult decât de sâni, veştile bune continuă pentru femeile plinuţe. Chiar dacă au sau nu sâni mari, posterioarele lor cu siguranţă arăta mult mai provocator decât în cazul femeilor slabe, în special dacă sunt alese hainele potrivite!

9. Femeile plinuţe arata mai bine în rochii

Desigur, o rochie care curge pe nişte forme curbate este mult mai atractivă. Chiar dacă în lumea modei nu sunt acceptate femeile plinuţe pe podium, bărbaţii adoră să privească liniile graţioase ale femeilor, evidenţiate de rochiile potrivite! Dacă eşti plinuţă, poate nu o să ajungi fotomodel, dar cu siguranţă o să ai succes la bărbaţi!

    
10. Femeile plinuţe nu sunt obsedate de diete

Dacă ar fi să aleagă, orice bărbat ar opta pentru o prietenă care să nu îl înnebunească numărând caloriile sau uitându-se urât la el atunci când mănâncă fast food. Femeile plinuţe mănâncă normal şi nu devin obsedate de diete, că multe alte reprezentante ale sexului frumos.

Aşadar, dacă ai forme, nu uita că femeile plinuţe au multe avantaje şi, chiar dacă nu sunt promovate în media, ele sunt apreciate cel mai mult acolo unde contează: în viaţa reală!

 

 

 

(Sursa: divahair.ro)

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments