FOTO. Un copil în vârstă de 4 luni din SUA a fost diagnosticat cu dinţi formaţi în creier

0
101

 

Un copil în vârstă de 4 luni, din SUA, ar putea fi prima persoană la care s-au descoperit dinţi formaţi în creier din cauza unui tip rar de tumoare cerebrală, numită craniofaringiom, arată raportul asupra acestui caz.
 

Tumoarea a fost îndepărtată chirurgical, iar copilul se recuperează în mod satisfăcător. Medicii afirmă că acest caz aduce noi informaţii asupra modului în care se formează aceste tumori neobişnuite. Descrierea cazului a fost publicată în New England Journal of Medicine.

Capul copilului părea să crească mai repede decât ar fi fost normal pentru vârsta sa, ceea ce i-a făcut pe medici să bănuiască unele probleme. Investigaţiile au evidenţiat prezenţa unei tumori cerebrale, în interiorul căreia se vedeau structuri ce semănau cu dinţii de pe maxilarul inferior. 

Copilul a fost supus unei operaţii chirugicale de îndepărtare a tumorii, medicii descoperind, cu această ocazie, că tumoarea conţinea, într-adevăr, mai mulţi dinţi complet formaţi. 

Analizând tumoarea, specialiştii au ajuns la concluzia că bebeluşul avusese un craniofaringiom, o tumoare cerebrală rară, care poate creşte considerabil până la mărimea unei mingi de golf, dar care nu se răspândeşte în organism. 

 

Oamenii de ştiinţă bănuiau de mult că aceste craniofaringioame se dezvoltă din aceleaşi celule din care se formează şi dinţii; asemenea tumori conţin, în mod obişnuit, depozite de calciu, dar, până în prezent, nu fuseseră găsiţi în ele dinţi. 

Anterior, mai fuseseră descoperiţi dinţi în creierele unor persoane, dar numai într-un alt tip de tumori, numite teratoame, deosebite de celelalte deoarece conţin toate cele trei tipuri de ţesut existente la embrionii umani în stadii timpurii de dezvoltare. În schimb, craniofaringioamele au un singur tip de ţesut.

Acest caz este o do
vadă în plus că craniofaringioamele se dezvoltă într-adevăr din celulele din care se formează şi dinţii. 

Craniofaringioamele sunt diagnosticate cel mai adesea la copii cu vârsta de 5-14 ani şi sunt foarte rare la copii mai mici de doi ani, spun specialişti National Cancer Institute.

Copilaşul operat se dezvoltă bine, spun medicii; totuşi, datorită faptul că aceste craniofaringioame sunt tumori ale glandei hipofize – care produce numeroşi hormoni esenţiali pentru organism –, ele determină adesea probleme hormonale. În cazul acestui copil, tumoarea a distrus conexiunile din creier ce permit eliberarea hormonilor hipofizari în organism, aşa că el va avea nevoie toată viaţa de terapie hormonală specifică. 

Dar, ţinând seama de toate aspectele cazului, copilul se dezvoltă, în general, foarte bine, spune unul dintre specialiştii care l-au operat, neurochirurgul Narlin Beaty, de la Centrul Medical al Universităţii maryland, adăugând că, înainte de epoca medicinei moderne, un copil cu asemenea probleme n-ar fi supravieţuit.

 

 

 

(Sursa: descopera.ro)

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments