Bianca Drăguşanu a mărturisit cât au costat toate invervenţiile chirurgicale de înfrumuseţare la care a apelat

0
141

 

Bianca Drăguşanu a mărturisit  toate invervenţiile chirurgicale sau micile trucuri de înfrumuseţare la care a apelat.
 

„Nu am lentile de contact, sunt ochii mei naturali. Acum nu port gene false, deşi le mai folosesc câteodată. Mă costă 30 de lei. Le mulţumesc părinţilor mei pentru aceşti ochi. Extensiile pe care le folosesc sunt din păr natural şi costă 300 de euro. Buzele sunt injectate, am acid hialuronic băgat de 2 ori, adică 600 de euro.

Nu am rinoplastie, este nasul meu care arată altfel de când am slăbit cele 35 de kg. Dinţii nu i-am schimbat, am faţete pentru că am vrut dinţi foarte albi. Am dat pe ele 10.000 de euro. Este vorba despre igienă şi sănătate. Asta e tot ce am la nivelul feţei, pomeţii şi bărbia sunt intacte. Sânii i-am operat o singură dată, am dat 2.500 de euro pe ei”, a spus Bianca Drăguşanu.

 

 

„Nu am mai făcut alte îmbunătăţiri. Atunci nu aveam bani şi m-am târguit ca pentru un sac de cartofi. I-am zis că am doar 2.000 de euro, slăbisem mult şi am zis măcar una să mi-o facă. Am zis că fac orice, dau cu mătura, cu mopul. Aveam un complex, am slăbit şi sânii mi s-au lăsat. Am aluniţe scoase cu laserul, una am făcut-o chiar data trecută. Nu e periculos să le scoţi, ci să le ţii pentru că din cauza soarelui se schimbă. Eu nu am dat bani pe intervenţie, dr. Kasem a făcut-o fără bani. Intervenţia cred că ar costa 200 de euro”, a mai declarat Bianca.

Bianca a adăugat că nu şi-a scos nicio coastă şi că singurele intervenţii făcute la picioare au fost de ordin medical. La bilanţ s-a ajuns la suma de 15.000 de euro.

 

(Sursa: showbiz.ro)

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments