Rihanna a optat pentru o bluză din dantelă la evenimentul organizat de Jean Paul Gaultier la Paris.
Că Rihanna este o tânără lipsită de inhibiţii, o ştim cu toţii. Ne-am obişnuit ca de la o vreme să o vedem mai mult cu părţile intime la vedere şi să ne surprindă cu show-urile erotice pe care le oferă atât pe scenă, cât şi prin cluburile pe care le frecventează.
Piesele ei încă sunt hit-uri, însă atenţia este mai mult îndreptată asupra ei atunci când este surprinsă în cluburile de striptease sau fumând marijuana.
Toată atenţia a fost îndreptată asupra ei şi în momentul în care a apărut la un eveniment îmbrăcată într-o bluză din dantelă neagră, bineînţeles transparentă.
Astfel, tânăra de culoare şi-a etalat cu mândrie sânul drept accesorizat cu un frumos cercel.
(Sursa: showbiz.ro)