Reacția lui Ponta după demisia lui Antonescu

0
49

 

Liderul PSD, premierul Victor Ponta a comentat scurt demisia liderului PNL, Crin Antonescu, de la conducerea Senatului, spunând : „S-a sinucis !”, relatează Mediafax. Potrivit unor surse politice, s-ar putea ca în locul lui Crin Antonescu să fie propus Călin Popescu-Tăriceanu. Acesta se află împreună cu premierul Victor Ponta în biroul lui Valeriu Zgonea, președintele Camerei.
 
 

Conform procedurii, Crin Antonescu trebuie să-și scrie demisia și să o trimită spre publicare la Monitorul Oficial, după care trebuie să-și delege atribuțiile către unul dintre vicepreședinții Senatuluo. Are și opțiunea de a nu face aceasta, caz în care social-democrații au anunțat că alegerea unui nou președinte al camerei superioare se va face luni. Teoretic, fiecare grup parlamentar poate să-și propună un candidat propriu.

 

Călin Popescu-Tăriceanu a declarat după întâlnirea cu Victor Ponta că nu au discutat despre șefia Senatului. Alte nume vehiculate pentru a-l înlocui pe Crin Antonescu sunt cel al lui Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta, Ioan Chelaru sau Petru Filip.

 

Crin Antonescu a anunţat că demisionează din funcţia de preşedinte al Senatului, declaraţia fiind făcută în plenul Parlamentului, la şedinţa în care se dezbate validarea noului Guvern Ponta.

„Dragi colegi, eu demisionez din funcţia de preşedinte al Senatului”, a anunţat Crin Antonescu în plen.

În urma acestui anunţ, parlamentarii liberali au scandat repetat „Demisia”, la adresa premierului Victor Ponta.

După anunţul demisiei din funcţia de preşedinte al Senatului, Crin Antonescu a părăsit prezidiul şi a ocupat un loc în sala de plen.

Anterior, premierul Victor Ponta afirmase că USL încă există sub diverse forme în formă parlamentară, lucru demonstrat că preşedinţii Senatului şi ai Camerei Deputaţilor au fost aleşi prin USL, şi nu se poate sta în această poziţie spunând că nu mai există USL.

El a amintit că Antonescu a anunţat că va demisiona de la Senat dacă preşedintele Traian Băsescu nu va fi demis prin referendum, în 2012, ceea ce nu s-a întâmplat, şi a făcut astfel o comparaţie între liderul PNL şi Băsescu, care a afirmat, în 2007, că va demisiona în cinci minute.

 

 

 

(Sursa: digi24.ro)

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments