Preşedintele Traian Băsescu a declarat marți seară, în cadrul unei declaraţii de presă, că i-a solicitat premierului Victor Ponta schimbarea programului de guvernare care să reflecte noua realitatea politică a Guvernului, precum și protocoalele convenite între partenerii din noua majoritate.
„Voi respecta deciziile anterioare ale CCR și voi numi toți miniștrii în momentul în care condițiile vor fi îndeplinite. Ceea ce eu am solicitat, având în vedere schimbarea structurii de susținere a guvernului în Parlament și a guvernului, este să existe un program de guvernare care să reflecte noua realitatea politică a Guvernului, precum și protocoalele convenite între partenerii din noua majoritate. Nu a fost posibil un asemenea lucru astăzi în Parlament”, a declarat președintele.
„Sper ca Ponta să dea o soluție constituțională a asumării răspunderii actualului guvern pe un nou program de guvernare care să reflecte noile alianțe politice din Parlament. Cred că este o soluție foarte rapidă, pe care i-am și propus-o, mi se pare aceea a adoptării mâine, în guvern a noului program de guvernare, cu care premierul să-și asume răspunderea în Parlament și eu vă asigur că în momentul în care programul ar fi asumat, nu voi ezita să semneze decretele de instalare a noilor miniștri”, a continuat președintele.
„Îmi doresc mult să fie un guvern care să aibă un nivel de legitimitate acceptabil”, a mai spus președintele.
(Sursa: b1.ro)