VIDEO. Crin Antonescu a demisionat din fruntea Senatului. El i-a cerut lui Victor Ponta să facă același lucru

0
39
[iframe width=”640″ height=”360″ src=”//www.youtube.com/embed/qoj4OFLc9sM?feature=player_embedded” frameborder=”0″ allowfullscreen ]

Liderul PNL Crin Antonescu a anunțat marți în plenul Parlamentului că demisionează  din funcția de președinte al Senatului. Decizia a venit după ce acesta i-a cerut primului ministru Victor Ponta să demisioneze împreună din funcțiile pe care le-au obținut cu ajutorul USL.
 

„Domnule premier Victor Ponta, dumneavoastră vedeţi în prezenţa mea în fruntea Senatului semnul că USL mai există. Vă spun eu, USL nu mai există. Aveţi curaj, ca să ne convingem amândoi, să demisionăm amândoi din funcţiile pe care le-am obţinut la USL? Suntem aici, în plenul Parlamentului, e toată lumea, aveţi consilierii, presa. Eu demisionez frumos din preşedinţia Senatului, pe care mi-a dat-o USL, dumneavoastră, din funcţia de premier, pe care v-a dat-o USL. Nu aveți curaj dintr-un singur motiv, nu pentru că va trebui să treceți și pe la Cotroceni, că ați mai făcut asta”, a declarat Crin Antonescu.

 

„Dumneavoastră dacă nu sunteți prim-ministru, nu mai sunteți nimic”, a continuat Antonescu.

 

În replică, Victor Ponta l-a atacat pe fostul său partener, ironizându-l pentru afirmația pe care Antonescu a făcut-o referitor la referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, atunci când a spus că va demisiona dacă referendumul nu va fi declarat valid.

 

„Domnul președinte Antonescu a ridicat o problemă serioasă. Avem un președinte care a anunțat că în cinci minute își dă demisia, e în funcție. Avem un președinte al Senatului care a anunțat că dacă nu trece referendumul își dă demisia, e în funcție. Eu nu zic că îmi dau demisia. Mă aflu în fața dumneavoastră pentru a vă cere votul de încredere”, a replicat Victor Ponta. 

 

Imediat după replica lui Ponta, Crin Antonescu şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al Senatului şi a părăsit prezidiul. În tot acest timp o parte a sălii în cerea demisia premierului Ponta.

 

Premierul Victor Ponta a comentat scurt decizia lui Antonescu: „S-a sinucis!”, ar fi declarat acesta, potrivit Mediafax.

 

Noul şef al Senatului ar urma să fie decis miercuri, în plen.

 

(Sursa: b1.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments