Cristin Zămosteanu, milionar absolut necunoscut publicului larg, a pus mâna pe cel mai vânat teren din centrul Iaşului. Împreună cu fraţii Negurici, care au dat lovitura cu blocurile din Copou, urmează să construiască un complex rezidenţial în inima oraşului. Sunt proiecte ultra-secrete, de care se află în ultima clipă, când excavatoarele încep să sape fundaţia. Şcoala de surdo-muţi va fi rasă de pe faţa pământului, fiind aprobat proiectul unei clădiri de nouă etaje. Terenul aparţinea unei evreice de 90 de ani, care trăieşte în Brazilia! Piaţa se dezmorţeşte pentru că sunt bani din call-centere şi din fonduri europene.
Şcoala de surdo-muţi va dispărea în scurt timp, iar în cea mai tentantă felie din zona centrală a Iaşului va apărea un bloc turn. Proiectul este aprobat, macheta există, dar totul se desfăşoară în cel mai mare secret. Se ştie doar că este proiectată o clădire cu nouă etaje peste drum de Teatrul Naţional.
Terenul de 6.600 mp reprezintă cea mai mare tranzacţie din anii de criză, la Iaşi, şi ascunde un trecut învăluit în ceaţă: retrocedarea a fost obţinută de celebra fundaţie „Caritatea”, care are sute de revendicări în toată ţara, reprezentând interesele vechilor proprietari evrei. La Şcoala de surdo-muţi doar se bănuie că ar fi existat o moştenitoare care acum are 90 de ani şi trăieşte în Brazilia. Tranzacţia, evaluată la 3,3-4 milioane de euro, ar fi fost făcută de Cristin Zămosteanu şi fraţii Negurici, singurii dezvoltatori care au construit apartamente şi le-au vândut în plină criză. Sunt extrem de discreţi, practic necunoscuţi publicului larg, şi au răspuns speriaţi la telefon doar că nu sunt ei implicaţi. Însă toţi imobiliarii din piaţă le pronunţă numele legat de acest proiect.
Tot centrul Iaşului se reconfigurează prin noul proiect rezidenţial, una dintre cele mai spectaculoase lovituri imobiliare din ultimii ani
Dezgheţul se simte
Piaţa imobiliară se dezmorţeşte bine, iar proiectele pe cele două direcţii – rezidenţial şi birouri, se înmulţesc la Iaşi, pe nevăzute şi pe neauzite. Pe „office” apar tot mai multe call-centere, existând speranţa să devenim un fel de Indie în Estul Europei, cu zeci de mii de tineri îngesuiţi umăr la umăr, cu receptoarele în ureche. În acelaşi timp, pe apartamente se construiesc şi se vând în mare viteză blocuri în perimetrul central al Iaşului, explicaţia fiind că s-a creat o categorie socială de câteva mii de persoane care a profitat în anii de criză de derularea proiectelor europene. Nu se mai dau credite, nu mai există programul „Prima Casă”, dar sunt cel puţin 2.000 de ieşeni care pot da pe loc 50.000-60.000 de euro adunaţi în ultimii ani.
Neagă implicarea
Pe aproape 6.600 metri pătraţi din coasta Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” se va ridica în curând un imobil de 9 etaje. Afacerea aparţine unei asocieri dintre mai mulţi dezvoltatori imobiliari, iar terenul a fost cumpărat de la Comunitatea Evreiască în urmă cu puţin timp. Sursele 7EST susţin că în ridicarea blocului sunt implicaţi oamenii de afaceri Cristin Zămosteanu şi fraţii Cristian şi Ovidiu Negurici. „Nu-s eu”, s-a limitat să spună Cristin Zămosteanu, în timp ce unul dintre fraţii Negurici a afirmat că ştie că terenul în cauză ar fi fost vândut, dar că nu ştie cine sunt cumpărătorii. Dezvoltatorii imobiliari ieşeni consultaţi de 7Est susţin că cei trei oameni de afaceri evită să facă publice datele tranzacţiei deoarece sumele puse în joc sunt foarte mari.
Afacere de peste 3 milioane de euro
Unul dintre cei mai mari proprietari de terenuri din Iaşi, Ioan Zapodeanu, estimează valoarea tranzacţiei la minimum 3 milioane de euro. „În zonă preţurile sunt de 500-600 euro pe metrul pătrat. Dacă au cumpărat Zămosteanu şi Negurici, aşa cum se aude, acolo se va construi probabil un bloc, deşi ştiu că ar primi greu autorizaţii. Ei sunt specializaţi pe construcţii de locuinţe”, a spus Zapodeanu. La un preţ de 500 euro pe metrul pătrat, tranzacţia s-ar ridica la circa 3,3 milioane de euro. Terenul în cauză a aparţinut fostei Şcoli de surdo-muţi şi au fost revendicate în urmă cu câţiva ani de Fundaţia Caritatea. Fundaţia în cauză a fost fondată de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România şi Organizaţia Mondială Evreiască pentru Restituirea Bunurilor, iar unul dintre scopurile acesteia este tocmai redobândirea bunurilor deţinute în trecut de membrii comunităţii ebraice şi confiscate de regimul comunist.
Terenul are 6.600 mp, iar întregul proiect valorează minim 5 milioane de euro. Zămosteanu şi fraţii Negurici nu comentează informaţiile, cei trei neapărând public niciodată
Retrocedare pentru culte
În luna martie 2012, Fundaţia a obţinut o decizie favorabilă a Comisiei Speciale de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut unor culte religioase. Caritatea a primit 6.626 mp de teren şi 6 corpuri de clădire cu suprafaţa construită la sol de 2.064 mp. La sfârşitul anului 2012, Fundaţia Caritatea a solicitat, pe baza deciziei deja obţinute, retrocedarea fostei şcoli Cultura şi a fostului Orfelinat Israelit. Conform legislaţiei în vigoare, imobilele au fost trecute din proprietatea publică în cea privată a Consiliului Judeţean şi, apoi, au fost retrocedate. „Retrocedarea a fost făcută în baza legislaţiei privind cultele religioase, dar acolo proprietară a fost o anume Marcovici, care are acum 90 de ani şi este internată într-un spital din Brazilia”, susţin sursele 7Est. Lucy Marcovici, stabilită în Sao Paolo, a revendicat, de-a lungul perioadei postrevoluţionare, mai multe imobile în municipiul Iaşi.
Recuperează şi vinde
Suprafaţa totală a terenului fostei Şcoli de surdo-muţi este de 8.220 metri pătraţi, dar Fundaţia Caritatea a reuşit să obţină doar 6.626 mp. De altfel, organizaţia respectivă este specializată în recuperarea unor proprietăţi imobiliare urmată de vinderea sau închirierea acestora. Inclusiv Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti îşi desfăşoară activitatea în regim de comodat într-o clădire revendicată şi câştigată de Fundaţia Caritatea. În acest moment, fundaţia Comunităţii Evreieşti are scoase la vânzare 12 imobile, toate obţinute în urma cererilor de retrocedare. În Botoşani, de exemplu, a fost scos la vânzare un teren de 2.600 metri pătraţi într-o zonă de case, aflată în zonă relativ centrală. Proprietatea se vinde prin cerere de ofertă, iar doritorii se pot adresa fundaţiei până la sfârşitul acestei luni.
Şcoli şi monumente istorice la vânzare
Interesant este însă faptul că Fundaţia Caritatea a scos la vânzare mai multe sedii de unităţi şcolare pe care le-a obţinut în urma cererilor de revendicare. La Bucureşti, de exemplu, a fost scoasă la vânzare o suprafaţă de circa 7.000 mp, pe care se află inclusiv Fostul Grup Şcolar „Timpuri Noi” din Calea Dudeşti. Trebuie menţionat că imobilul în care a fost unitatea şcolară a fost declarat monument istoric. De asemenea, fundaţia Comunităţii Evreieşti vinde la Brăil
a sediul fostului Liceu Sanitar „Ana Aslan”. Şi de această dată imobilul este inclus pe lista monumentelor istorice.
„600 de euro metrul pătrat face acolo”, spune latifundiarul Ioan Zapodeanu despre valoarea terenului de lângă TNI
Vând şi trei sferturi dintr-un spital
La Constanţa s-a retrocedat fosta Gradiniţă 1, de pe strada Sarmisegetusa, care a şi fost scoasă la vânzare, iar la Bacău este oferit, în centrul oraşului, fostul Teatru de Animaţie. Teatrul are 663 mp şi teren aferent de 1.200 mp. La Ploieşti este scoasă la vânzare Grădiniţa 28, care are şi ea 1.500 mp de teren. Nu doar şcolile au făcut obiectul cererilor de retrocedare, ci şi spitalele. La Timişoara s-au obţinut trei din cele 4 etaje ale Spitalului Clinic de Obstretică şi Ginecologie „Dr. Dumitru Popescu” iar suprafaţa poate fi cumpărată de oricine, prin selecţie de ofertă. De asemenea, Inspectoratul Şcolar Timiş şi Spitalul de Pneumoftiziologie Botoşani îşi desfăşoară activitatea în sedii care au fost retrocedate Fundaţiei Caritatea.
Cine sunt fraţii Negurici
Cristian şi Ovidiu Negurici sunt investitori locali extrem de discreţi şi sunt cunoscuţi în principal datorită unui cartier de blocuri exclusivist construit în Copou. Fraţii Negurici au dezvoltat Exclusive Residence, un complex de şase blocuri, cu câte şase etaje, pe locul fostei Textila. Complexul are o suprafaţă de aproximativ 6.000 de metri pătraţi şi dispune de parcare şi curte interioară. Ovidiu Negurici a fost la un moment dat şeful operaţiunilor de ridicare a Complexului Green Park.
Cine este Cristin Zămosteanu
Cristin Zămosteanu (44 de ani) este din Paşcani şi administrează firma M.CHIM SRL. Înfiinţată în 1997, societatea are ca obiect de activitate „Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale”, iar în 2012 a avut o cifră de afaceri de 5 milioane de lei, un profit net de 62.040 lei , la o medie de 73 de angajaţi. În 2011 a iniţiat construirea unui bloc de locuinţe în Tătăraşi, dar Planul Urbanistic Zonal a fost respins în Consiliul Local de mai multe ori. În cele din urmă, blocul a fost construit. Împreună co soţia sa, Oana Mirela, director în cadrul Universităţii Tehnice „Gh. Asachi” deţinea în urmă cu câţiva ani şi o proprietate importantă în Miroslava. În 2011, pentru 1,1 milioane de lei a vândut un imobil către Centrul Diecezan Caritas, beneficiar al unui proiect finanţat din fonduri europene.
Caritatea: Unul dintre marii revendicatori din Iaşi
Fundaţia Caritatea a revendicat, de-a lungul timpului, zeci de hectare de teren din judeţul Iaşi. În 2005 cererile depăşeau 80 de hectare, din care 51 de hectare doar în comuna Rediu. Aceeaşi fundaţie obţinuse, la un moment dat, inclusiv terenul pe care se construieşte acum Palatul de Justiţie din Târgu Cucului.