Reţeta pentru băutura răcoritoare Coca-Cola este secretă şi e păstrată în seifuri încă din 1919. Se spune că doar doi angajaţi ai companiei ştiu formula în acelaşi timp şi că nu au voie să călătorească în acelaşi avion.
Coca-Cola a fost inventată de farmacistul John Pemberton, acum mai bine de o sută de ani. Americanul a luptat în Războiul Civil, unde a ajuns la gradul de locotent-colonel în Armata Confederată, şi a fost rănit în bătălia de la Columbus, Georgia. Ca mulţi veterani, Pemberton a devenit dependent de morfină, pe care o folosea ca să-şi calmeze durerile provocate de rana de la piept. Începând cu 1866, farmacistul a început să lucreze la calmante care să nu conţină opiu, pentru a învinge dependenţa de morfină şi şi-a îndreptat iniţial atenţia către cephalanthus oxidentalis, o plantă din genul Coffea, la fel ca şi cafeaua. A început apoi să experimenteze cu plantele din specia Coca, cunoscute în special pentru alcaloidul psihoactiv care poate fi extras din frunzele lor, cocaina.
Pemberton s-a îndreptat apoi spre vinurile de coca, o băutură destul de răspândită în epocă, preferată de personalităţi ca Regina Victoria, Papa Pius al X-lea sau Jules Verne. Farmacistul a realizat propria versiune de vin Mariani, o băutură alcoolică fabricată din frunze de coca şi vin Bordeaux, la care a adăugat nuci de cola, pentru conţinutul de cafeină al acestora, şi damiană, un arbust cunoscut pentru calităţile sale afrodisiace. Vinul lui Pemberton a fost iniţial comercializat ca panaceu, care, după spusele lui, era eficient împotriva neurasteniei, isteriei, impotenţei şi depresiei. Odată cu înăsprirea legilor împotriva alcoolului, inspirate de mişcarea de temperare, care a precedat Prohibiţia în Statele Unite, farmacistul a început să dezvolte o reţetă care să nu mai fie bazată pe vin, băutura lui devenind non-alcoolică.
Cele două ingrediente principale, extrasul de coca şi nucile de cola, au dat numele produsului, care a început să fie vândut sub denumirea de Coca-Cola din 1886.
Iniţial, băutura conţinea o cantitate însemnată de cocaină, care avea un efect energizant asupra consumatorilor, însă, la începutul secolului trecut, alcaloidul a fost eliminat, frunzele de coca fiind păstrate doar pentru aromă, iar cofeina a devenit stimulentul principal. În prezent, compania Stepan, din Illnois, este singura din Statele Unite care are dreptul legal de a importa frunze de coca, pe care le aduce în principal din Peru. Cocaina merge către compania farmaceutică Mallinckrodt, iar frunzele uscate, care nu mai conţin alcaloidul interzis, sunt cumpărate de către The Coca-Cola Comany.
Bolnav şi falit, în special din cauza dependenţei de morfină de care nu a scăpat niciodată, John Pemberton i-a vândut compania lui Asa Candler, un om de afaceri din Atlanta. Farmacistul nu a scris niciodată reţeta pentru Coca-Cola, pe care o considera un secret important, astfel că a împărtăşit-o doar cu asociaţii săi. Când Ernest Woodruff a cumpărat compania de la Candler însă, în 1919, şi-a garantat împrumutul la bancă cu o copie scrisă a reţetei. Aceasta a fost recuperată în 1925, când datoria a fost achitată, iar varianta scrisă a formulei lui Pemberton a fost depusă într-un seif al băncii Trust Company, în prezent SunTrust Bank, unde a rămas până în 2011, când a fost mutată la muzeul World of Coca-Cola.
Misterul care înconjoară cel mai valoros brand din lume, până în 2013, a stârnit curiozitatea multora, nenumărate persoane afirmând că au descoperit reţeta. Unul dintre aceştia este Mark Pendergrast, care spune că a descoperit două versiuni ale formulei. „Au păstrat secretul ca să crească vânzările şi ca să împiedice concurenţa să îi copieze, dar şi pentru ca publicul să nu afle cât de ieftine sunt ingredientele în comparaţie cu produsul pe care îl comercializează”, spune el.
Analizele arată că băutura răcoritoare conţine sirop de porumb bogat în fructoză (sau sucroză, derivată din sfecla de zahăr, în unele ţări), colorant de caramel, cafeină, acid fosforic, glucoză, vanilie şi arome naturale, numite de companie aromele 7X, care ar putea fi extract de coca, ulei de lămâie, de portocală, de scorţişoară, de coriandru, de nucşoară şi altele. Pendergarst spune însă că nu reţeta exactă e importantă, chiar dacă ar fi descoperită de concurenţă. „De ce ar vrea cineva să cumpere o altă băutură, care are acelaşi gust, dar e mai scumpă, când ar putea să cumpere băutura originală, oriunde în lume?”, se întreabă el.
(Sursa: capital.ro)
