În 1913, un bărbat german trimitea o ultimă carte poştală printr-o sticlă aruncată pe mare. 101 ani mai târziu, mesajul a ajuns la destinaţie.
Mesajul conţinea o rugăminte pentru cel care avea să găsească sticla plutind pe mare sau lovindu-se de ţărm: „de trimis la adresa mea din Berlin”.
Richard Platz a scris un mesaj destinat lumii pe 17 mai, 1913, cu un an înainte de începerea Primului Război Mondial, în care şi-a pierdut şi viaţa. Era o vedere din Danemarca, cu două timbre de Germania.
Abia peste un secol, sticla avea să fie găsită de câţiva pescari din nordul Germaniei, pe lângă portul Heikendorf, potrivit „Daily Mail”. „M-am entuziasmat foarte tare când am văzut-o”, a spus Konrad Fischer, cel care a văzut primul sticla.
Până acum, cel mai vechi mesaj trimis printr-o sticlă lăsată să plutească în derivă pe mare a fost găsit în 2012 şi avea 97 de ani vechime, potrivit Cărţii Recordurilor.
(Sursa: adevarul.ro)