Sancţiunile americane împotriva ruşilor sunt mai degrabă simbolice, intervenţia militară nefiind luată în calcul. Asta nu e dovadă de slăbiciune, ci realpolitik, crede Miodrag Soric în comentariul său.
Nu-i deloc simplu să găsești doi preşedinţi cu mentalităţi într-atât de diferite, precum Obama şi Putin. În contextul crizei din Ucraina, cei doi lideri au renunţat iute la politeţuri.
Posibila anexare a Crimeei de către Rusia l-a determinat pe Obama să pluseze, motiv pentru care Statele Unite au ameninţat că vor izola Rusia, prin înarmarea statelor baltice, a Poloniei şi Ungariei. Însă, oricât de hotărât ar reacţiona Obama, pe scena politică din Statele Unite nu puţini sunt cei care, iritaţi, îl acuză pe preşedinte că nu este suficient de ferm.
Însă ce-ar fi capitala Washington fără politicienii care încearcă să câştige capital politic de pe urma crizei din Crimeea? Senatorul John McCain îl acuză pe Obama de slăbiciune în faţa fostului şef al KGB Vladimir Putin. Corului de contestatari ai preşedintelui american i s-a alăturat inclusiv fostul secretar de stat Condoleezza Rice.
Asemenea lui McCain, Rice solicită mai multă implicare americană în conflict, fiind aplaudată mai ales de reprezentanţii companiilor producătoare de armament din Statele Unite.
Tuturor acestora, comportamentul Rusiei le pică numai bine, mai ales că Obama se pregăteşte să reducă bugetul Pentagonului.
„Mână forte?”. Nu, mulţumim
Cine se uită doar spre clasa politică de la Washington, ar putea crede că a reînceput Războiul Rece. În schimb, părerea poporului american se află la antipozi de solicitările minţilor înfierbântate de la Washington, cei care solicită o mai puternică implicare a Americii în conflictul din Crimeea fiind minoritari.
Americanii de rând nu sunt adepţii „conducerii puternice”, propovăduită de fostul preşedinte republican George W. Bush, a cărui politică externă bazată pe împărţirea lumii între buni şi răi nu se bucură de popularitate. Singurul subiect de politică externă care prezintă interes pentru publicul american este conflictul din Orientul Apropiat.
Restabilirea păcii, încheierea intervenţiilor din Irak şi Afganistan, doleanţe total opuse politicii lui Bush, sunt un adevărat „legacy”, un testament politic al actualului preşedinte american.
Obama ştie acest lucru şi acţionează ca atare, aflându-se în căutarea compromisului cu Vladimir Putin. Sancţiunile impuse de SUA împotriva politicienilor şi militarilor ruşi au natură mai degrabă simbolică. Despre o intervenţie militară nici nu poate fi vorba, iar Obama este şi rămâne precaut.
Dacă Rusia ocupă estul Ucrainei, Obama vrea să sancţioneze economic Moscova.
Preşedintele american abordează conflictul cu mult tact. Asta nu este o slăbiciune, ci realpolitik. Obama cunoaşte foarte bine capacitatea lui Putin de a tulbura lucrurile, dovedită nu doar în conflictul din Siria, ci şi în cadrul negocierilor cu Teheranul sau în contextul anunţatei retrageri a trupelor americane din Afganistan.
Rusia nu este o ameninţare
În vestul Ucrainei, în Polonia şi Georgia, dar şi în statele baltice, nu mulţi se vor bucura să afle că Obama trebuie să apere, mai presus de orice, interesele americane.
Rusia nu este o ameninţare nici pentru Statele Unite, nici pentru NATO. Adevăratul rival al Americii este China. Nu doar datorită biografiei lui, ci mai ales din raţiuni economice, actualul preşedinte american este cu ochii pe Asia, mai puţin pe Europa.
De altfel, marile proiecte de politică externă ale lui Obama n-au fost defel un succes. Nici relansarea dialogului cu lumea arabă (anunţată de Obama în cadrul discursului de la Cairo), nici „resetarea” discuţiilor cu Rusia nu au avut loc.
Pentru mulţi, Crimeea este prea departe.
(Sursa: dw.de)
