Elev din Iași, înjunghiat în fața unei școli

0
100

Un elev de 16 ani a fost înjunghiat, miercuri dimineața, în faţa unei şcoli din judeţul Iaşi. Agresorul este cu un an mai mare decât victima sa.

 

Incidentul – care a fost semnalat la 112 – a avut loc în urma unui conflict între cei doi.

Băiatul a fost înjunghiat în abdomen şi se află la un centru medical, de unde urmează să fie dus cu o ambulanţă la spital.

 

Adolescenţii, spun martorii, s-au întâlnit pe un drum din comuna ieșeană Bivolari şi, pe fondul unui conflict mai vechi, au început să se certe, moment în care tânărul de 17 ani a scos din buzunar un briceag şi l-a înjunghiat pe copilul de 16 ani. Un sătean care a asistat la incident a sunat la poliţie, o patrulă aflată în zona ajungând repede la faţa locului.

 

Agresorul a încercat să fugă, însă a fost prins la scurt timp, fiind dus la Postul de Poliţie din localitate unde este audiat, a declarat la Digi24 Anca Vîjîiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi. Pe numele acestuia va fi deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii de furt şi port ilegal de armă albă. Victima este în stare stabilă, aflându-se sub supraveghere medicală la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași.

 

Liviu Teodorescu, primarul localităţii Bivolari a declarat că îi ştie pe cei doi şi că între ei au avut loc mai multe conflicte.

 

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments