Preşedintele în exerciţiu al OSCE, Didier Burkhalter, a discutat miercuri după-amiază la telefon cu preşedintele rus Vladimir Putin în legătură cu criza din Ucraina.
„Cei doi oficiali au discutat despre găsirea unor căi posibile pentru depăşirea crizei actuale”, a anunţat Organizaţia pentru Securitate şi Coooperare în Europa (OSCE) într-un comunicat.
De asemenea, discuţia a vizat şi înfiinţarea unui grup de contact internaţional privind Ucraina şi a modalităţilor prin care acesta poate fi pus în aplicare.
Totodată, preşedintele OSCE şi preşedintele Vladimir Putin au avut un schimb de opinii în legătură cu misiunea de supraveghere a OSCE.
Didier Burkhalter, care deţine şi funcţia de preşedinte al Confederaţiei helvetice, a evidenţiat, de asemenea, importanţa unui consens rapid în legătură cu desfăşurarea misiunii OSCE în regiune, în vederea îmbunătăţirii securităţii minorităţilor din regiune.
El a subliniat că procesul privind autonomia regională şi federalizarea în interiorul unui stat trebuie să fie abordate într-o perspectivă pe termen lung.
Cei doi convenit să păstreze contactul şi să continue să discute despre modalităţi de ieşire din criză.
(Sursa: gandul.info)