Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, despre graţierea lui George Becali, că nu este o decizie uşoară , dar reflectează „profund” la aceasta. Președintele a spus că va primi icoana trimisă cadou de mama deținutului şi va discuta cu autoritățile în privinţa sesizării făcute de finanțatorul Stelei cu privire la tratamentul din închisoare.
„Am înţeles că se plânge de tratamentul din închisoare. Va trebui să am o discuţie, în perioada următoare, pentru că are dreptul să facă o astfel de sesizare. Dânsul cred că reclamă modul de funcţionare a Administraţie Penitenciarelor şi am obligaţia să văd de ce această administraţie nu funcţionează. Vă asigur că foarte curând voi avea un răspuns şi îl voi face public”, a declarat Traian Băsescu.
Despre cererea lui George Becali de a fi graţiat, preşedintele Traian Băsescu a spus: „Gândesc profund”.
Preşedintele a continuat: „Serios, e un om într-o situaţie dificilă, iar eu sunt într-o situaţie şi mai dificilă, pentru că nu discutăm de o femeie cu patru copii acasă, nu discutăm despre o bătrână de 80 de ani care a mutat gardul. Vreau să mă înţelegeţi că nu este o decizie uşoară”, le-a spus președintele jurnaliștilor.
Întrebat în legătură cu faptul că George Becali s-a arătat încrezător că până de Paşti va fi acasă, Traian Băsescu a răspuns: „Toţi credem în câte ceva”.
Despre cadoul pe care mama lui George Becali i l-a trimis, și anume o icoană, preşedintele Traian Băsescu a spus că îl va primi cu siguranţă, dar deocamdată nu a fost anunțat că a primit un astfel de cadou.
Interviu din închisoare
George Becali crede că preşedintele Traian Băsescu îl va graţia „până în Paşte”, potrivit primului interviu acordat din detenţie de finanţatorul Stelei, în care acesta a reclamat că nu a fost lăsat să stea cu familia atât cât îi permite legea şi să fie operat, fără pază, în străinătate.
„Eu nu sunt în măsură şi nici nu vreau să comentez eu despre Gică Popescu, pentru că omul face fiecare ce-i place. El a fost orgolios şi a zis: refuz graţierea. Eu, ca să-mi văd familia mea, mama mea şi fetele mele, eu cum să fac un gest de orgoliu şi să refuz graţierea? Eu o cer de o sută de ori. Cred că mi-o va da până în Paşte. Dacă se respectă legea, eu acum nu ar trebui să stau în puşcărie”, a declarat Becali pentru România TV.
În acelaşi interviu, finanţatorul Stelei l-a rugat pe şeful statului să îi acorde o audienţă, pentru a-i spune „ce se întâmplă în puşcăriile din România”.
Interviul cu Gigi Becali a fost difuzat după ce preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că până acum nu a avut motive să acorde nicio graţiere în actualul mandat, menţionând că va reflecta de la caz la caz şi că preşedintele poate face mult rău justiţiei prin abuzul de graţieri.
Şeful statului a declarat că mama lui George Becali a venit, marţi, la Cotroceni, la Relaţii cu publicul, unde a lăsat o petiţie. Preşedintele a amintit faptul că există un aviz negativ din partea Ministerului Justiţiei cu privire la graţierea lui George Becali, care este facultativ.
Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a trimis Comisiei de abuzuri şi petiţii din Parlament o petiţie prin care cere încetarea abuzurile la care ar fi supus, el reclamând că este torturat şi că are parte de tratamente inumane în detenţie.
(Sursa: digi24.ro)