Aproape zece hectare de teren acoperit cu vegetaţie au ars joi la marginea Iaşiului, în comuna Bârnova. Peste 20 de pompieri s-au chinuit timp de aproape două ore ca să stingă incendiul izbucnit. Din cauza vântului, flăcările s-au extins cu repeziciune, iar pompierii nu au putut folosi decât mături din nuiele pentru a domoli flăcările.
Au fost cinci focare, fapt care îi face pe reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă să creadă că focul a fost aprins intenţionat, mai ales că primăvara sătenii obişnuiesc să incendieze resturile vegetale de pe câmp.
Ancheta pornită de pompieri va stabili vinovaţii pentru incendiul în care s-au făcut scrum şi câteva hectare de vie.
(Sursa: digi24.ro)