VIDEO. Comuna din județul Iași cu plata la zi a taxelor și impozitelor

0
182

Angajaţii de la primăria Tătăruşi din Iaşi sunt cei mai zeloşi când vine vorba de încasat taxe şi impozite. Anul trecut au reuşit să strângă banii de la 95 la sută din cei 7.000 de locuitori. Un procent covârşitor, dacă privim la gradul naţional de colectare a impozitelor, care ajunge abia la 70 la sută.
 

Comuna Tătăruşi are cinci sate, aproape 7.000 de locuitori și se întinde pe o suprafaţă de peste 30.000 de hectare. Încasarea taxelor locale nu e o misiune uşoară. Unii nu au timp să ajungă la primărie, alţii amână de pe o zi pe alta, sau pur şi simplu nu vor. Primarul a găsit însă o soluţie ca să aibă cât mai puţin datornici. Zi de zi, după program, angajaţii primăriei merg prin sate şi bat din poartă în poartă pentru a cere banii.

 


 

„Dacă dumneavoastră aveţi alte treburi sau vă ocupaţi putem veni noi. Zi de zi asta facem”, explică un angajat al primăriei.

După 8 ore de program dacă este nevoie ne ducem unde ne spune domnul primar. După cum spune el. Azi la Uda, mâine la Urcani, apoi în alt sat”, spune Cristi Sandu, angajat al primăriei.

Anul trecut, din impozite şi taxe la bugetul comunei Tătăruşi s-au adunat aproape 600.000 de lei, adică 95 la sută din valoarea estimată.

„Amu am întârziat că eu prima oară eu dau banii. Când păşesc pe an, gata. Dau banii că trebuie să îi dau”, spune un localnic.

Oamenii sunt mulţumiţi de cum sunt cheltuiţi banii munciţi de la ei.

„Frumoasă comuna. Faţă de celelalte din judeţ noi avem cea mai frumoasă din tot judeţul”, spun localnicii.

 

„Până pe 30 martie se acordă o reducere de 10 la sută şi atunci noi facem publicitate la această chestiune care o dă Guvernul şi oamenii vin să plătească la Primărie”, afirmă Gheorghe Dima, viceprimar comuna Tătăruşi.

Primarul e convins că în acest an va reuşi să adune dările de la toţi sătenii şi nu va avea datornici.

 

 

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments