Cine a fost cea mai importantă agentă secretă din România în al Doilea Război Mondial?

0
60

Cartea „Vera Atkins. Povestea celei mai importante agente secrete originare din România din al Doilea Război Mondial”, de William Stevenson, a apărut la editura Polirom, în colecţia „Hexagon”, în traducerea lui Ciprian Şiulea.
 

Potrivit site-ului editurii Polirom, Vera Maria Rosenberg, născută în România în 1908, era foarte tânără când a fost recrutată de serviciile de informaţii britanice. În acea perioadă frecventa înalta societate bucureşteană şi devenise o apropiată a ambasadorului german Friedrich Werner von der Schulenburg.

Vera şi-a schimbat numele pentru a-şi ascunde originea evreiască, iar, după stabilirea în Marea Britanie, a participat la numeroase misiuni secrete, în care s-a remarcat prin curaj şi inteligenţă. A avut o ascensiune rapidă, ajungând în fruntea SOE, serviciul de operaţiuni speciale creat de Winston Churchill. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, agenţii săi s-au infiltrat în spatele liniilor inamice, au sprijinit luptătorii din mişcările de rezistenţă, au distrus obiective vitale, i-au ajutat pe piloţii aliaţi să evadeze şi au transmis informaţii Londrei.

William Stevenson, pe care Vera Atkins l-a autorizat să-i scrie biografia, a studiat documente desecretizate recent şi i-a intervievat pe cei care au cunoscut-o, pentru a reconstitui cât mai fidel viaţa şi personalitatea celei care continuă să fie şi astăzi un model pentru serviciile de informaţii din întreaga lume.

 

Vera Atkins a decedat pe 24 iunie 2000, la vârsta de 92 de ani, în oraşul Hastings, Marea Britanie.

William Stevenson (1924 – 2013) a fost jurnalist şi scriitor canadian, născut în Marea Britanie. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a luptat ca pilot de vânătoare pentru Marea Britanie, fiind instruit în spionajul aviatic. A fost corespondent de război şi a publicat 16 cărţi, între care: „A Man Called Intrepid” (1976), „90 minutes at Entebbe” (1976), „Intrepid’s Last Case: The Super Spy Who Helped Take Down the Nazis Tackles the KGB” (2002), „Operations Management” (2006) şi „Past to Present: A Reporter’s Story of War, Spies, People, and Politics” (2012).

 

 

 

(Sursa: descopera.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments