Misterul din jurul avionului dispărut fără urmă de zece de zile, a dat frâu liber imaginaţiei multor oameni. Cum autorităţile nu au nicio idee despre locul în care s-ar putea afla aeronava, pe Internet au apărut tot felul de teorii, cele mai multe desprinse din filmele SF.
Dispariţia avionului Boeing 777 le-a adus aminte multora de serialul „Lost”, povestea pasagerilor care au supravieţuit după ce aeronava în care se aflau s-a prăbuşit pe o insulă misterioasă din Pacificul de Sud. Nicio echipă de salvare nu a ajuns la ei şi toată lumea i-a crezut morţi.
Acestă ipoteză ar putea explica faptul că telefoanele unora dintre pasagerii cursei Malaysia Airlines încă mai sună şi dau speranţe rudelor acestora.
Tot pe Internet, alţii spun că misterul avionului dispărut poate fi explicat prin fenomene paranormale. Fie avionul a ajuns într-o zonă similară Triunghiului Bermudelor, din Oceanul Atlantic, fie a intrat într-o altă dimensiune spaţială şi temporală sau într-un univers paralel şi, de aceea, zborul MH370 nu a mai fost detectat de niciun radar.
Unii cred ca avionul a fost răpit de extratereştri sau s-a dezintegrat la mare înălţime, după ce a fost lovit de un meteorit sau de o rachetă lansată de Coreea de Nord.
(Sursa: digi24.ro)