BLOCAJ TOTAL. Circulaţia din Iaşi a intrat, în această dimineaţă, oficial în COLAPS. Şefii Primăriei şi ai Poliţiei Rutiere par să fi fugit din oraş

0
177

Centrul Iaşului a intrat în blocaj total, iar autorităţile – Primărie, Poliţie Rutieră, Comisie de Circulaţie – par să fi fugit din oraş şi să fi intrat în vacanţă. Niciun poliţist nu era dimineaţă în intersecţiile blocate, iar şirurile de maşini se întind acum pe kilometri. 45 de minute a durat dimineaţă să parcurgi 3,5 km.

Pentru a treia zi la rând, dar mai dramatic decât în zilele precedente, traficul rutier prin centrul oraşului a fost în blocaj total în această dimineaţă. Din Tătăraşi până la Super Copou s-au făcut 45 de minute. La fel, de pe Elena Doamna până în Copou sau din Podu Roş.

Lucrările de pe Bd. Independenţei au blocat complet traficul pe această axă, ducând şi la aglomerarea rutelor ocolitoare, Sărărie, în principal. Dimineaţă, la 7.45, coada de maşini încremenită în trafic ţinea de la Podu de Fier până la UMF. De asemenea, din Târgu Cucu până în dreptul Liceului Eminescu, pe Sărărie. Mii de şoferi au fost prinşi în capcane, pentru că şi străzile de legătură dintre Sărărie şi Copou au fost închise în această dimineaţă, neputându-se ajunge dintr-o parte în cealaltă.

De asemenea, niciun poliţist nu s-a aflat azi dimineaţă în intersecţii, pentru a fluidiza traficul. Pentru şeful Poliţiei Rutiere Iaşi, comisar şef Liviu Zanfirescu, situaţia nici măcar nu există, el neştiind ce se întâmplă dimineaţa prin oraş. Comisarul a spus că află de la 7EST că în tot centrul Iaşului circulaţia este blocată la orele dimineţii. „Noi avem poliţişti la stradă în fiecare dimineaţă şi, mai ales la orele critice. Din păcate, echipajele noastre nu acoperă toate locurile cu trafic mare, aşa că intervenim acolo unde, în general, suntem sesizaţi. Acum, fiindcă ne-aţi sesizat dvs., trimitem un echipaj în zonă pentru a fluidiza traficul”.

 

Ploaia a contribuit şi la blocarea circulaţiei tramvaielor, apărând defecţiuni la motoare. Dimineaţă, pe traseul 5, nu a circulat niciun tramvai în intervalul 8.40-9.15. În staţia din Podu Roş aşteptau zeci de oameni, formându-se o mulţime ca înainte de ’89.

 

Viceprimarul Mihai Chirica nu a putut fi contactat, pentru a explica situaţia din oraş, iar purtătorul de cuvânt al Primăriei, Sebastian Buraga, a transmis că va trimite răspunsul în scris.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments