ÎNȚELEGEREA DE LA IAȘI. Traian Băsescu: „Soluţia pentru garantarea securităţii Republicii Moldova este legată de accelerarea integrării în UE”

0
59

Preşedintele Traian Băsescu l-a asigurat pe omologului său moldovean, Nicolae Timofti, că România susţine integrarea rapidă a Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Șeful statului româna avut, miercuri, la Iași, o discuție tete-a-tete cu omologul său moldovean cu care a stabilit principalele coordonate de susținere a Republicii Moldova în fața politicii expansioniste ale Rusiei.

 

Principalele declaraţii:

 

Traian Băsescu: Ne întâlnim într-un moment în care Rusia a anexat teritoriul unui stat independent.  anexat Crimeea la Federaţia Rusă. Acest eveniment nu poate decât să creeze îngrijorare ţărilor din regiune, indiferent că sunt în NATO sau nu. Dincolo de îngrijorare, trebuie să luăm şi măsuri care să prevină evenimente cum sunt cele care s-au petrecut între Ucraina şi Rusia.

Soluţia pentru garantarea securităţii Republicii Moldova este legată de accelerarea integrării în UE: nu există o altă soluţie mai bună.  I-am promis domnului Tomofti că voi susţine ca Republica Moldova să primească în cel mai  scurt timp o garanţie de aderare.  În timp ce, pe de o parte, este o ofertă precisă din partea Rusiaei de a intra în Uniunea Eurasiatică, de parte acealaltă, UE nu are o ofertă concretă pentru Republica Moldova.

M-am angajat să susţin acest lucru. Poate acum, după evenimentele din Ucraina, vom fi mai pragmatici. Personal i-am transferat domnului Timofti informaţiile şi analizele noastre care nu pot fi făcute publice. România trage un semnal de alarmă cu privire la riscurile de securitate ale Republicii Milodova, plecând de la referndumul din Găgăuzia, situaţia din Crimeea sau situaţia de la Bălţi.

Cu certitudine, guvernul Republicii Moldova, preşedintele republicii Moldova vor găsi soluţii să gestioneze cu calm toate aceste lucruri, încât Republica Molodva să-şi gestioneze cu calm drumul către UE. Aş mai menţiona faptul că proiectul gazoductului Iaşi-Ungheni îşi continuă drumul către realizare. În luna iunie, gazoductul poate fi funcţional.

 

Despre Consiliul European de joi:  De la Consiliul Eurpean de la Bruxelles aşteptăm nu numai stabilirea nivelui de sancţiuni la adresa Federaţiei Ruse ca urmare a anexării ilegitme a Crimeei. Dar România va duce în dezbaterea Consiliului şi situaţia Republicii Moldova. Plecând de la nevoia de acţiune imediată privind semnarea acordului de asociere şi a acordului de liber schimb, UE nu mai trebuie luată prin surprindere. Ne-a luat prin surprindere Georgia în 2008, Ucraina în 2014.

Despre Rusia: Federaţia Rusă nu se va opri aici. Ca şef al statului român, am spus-o public că anexarea Crimeei este doar un episod. Nu o spun pentru a jigni Federaţia Rusă, dar nici nu am dreptul să nu o spun dacă o gândesc. Lucrul pe care îl voi ridica în discuţie la Consiliu, voi pune problema dacă noi suntem pregătiţi pentru următorul pas pe care noi îl anticipăm.

Despre integrarea rapidă a Moldovei în UE: Republica Moldova are mai multe şanse de a primi un răspund pozitiv. Ce s-a întâmplat în Ucraina, stimulează vechile state ale UE să înţeleagă mai bine regiunea. Sper că ce s-a întâmplat în Ucraina, să fie probe că avem dreptate în analizele noastre. Singura soluţie de accelerare a procesului de integrare a Republici Moldova este alocarea de resurse. Cu cât UE va pune la dispoziţia Molodovei mai multe resuse pentru integare, cu atât acest lucru s-ar putea produce mai devreme. În momentul de faţă, trebuie luate în consideraţie alegerile parlamentare din Molodva. Avem un Partid Comunist şi un Partid Socialist care vorbesc despre integrarea în Uniunea Eurasiatică. Sper să fie doar o abrodare de campanie. Partidul domnului Voronin (n.r. fostul preşedinte al Republicii Moldova) a semnat primele acorduri cu UE în 2005.  

Nicolae Timofti: Am avut o discuţie extrem de consistentă şi agreabilă cu domnul Băsescu, căruia îi mulţumesc pentru deschiderea pe care o arată faţă de Republica Moldova. Am vorbit despre importanţa semnării de către Republica Moldova a acordului de asociere cu UE. Ţara mea solicită UE să ofere o perspectivă clară de aderare ala spaţiul comunitar. Sper că vom avea susţinere din parte UE în aspiraţile nostre de a semna cât mai curând acordul de asociere.Este foarte important în contextul evenimentelor care au loc în această regiune. Credem că sunt premise pentru a grăbi acest proces de semnare a acestui acrod. După parafare, ni s-a spus că Moldova a îndeplinit toate condiţiile, au mai rămas doar câteva tehnice. Experţii UE sunt de acord că acest proces  poate fi grăbit. Cer din parte României, în primul rând, susţinere pentru Republica Moldova în procesul de integrare.

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments