Mihai Vlasov îşi va petrece următoarele 30 de zile în spatele gratiilor. Judecătorii au decis arestarea sa preventivă

0
49

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis miercuri, arestarea preventivă pentru 30 de zile a preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie, Mihail Vlasov, acuzat de trafic de influenţă. Vlasov a fost reţinut aseară pentru 24 de ore după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea mită 200.000 de euro. Potrivit anchetatorilor, suma reprezenta doar prima tranşă dintr-o şpagă de un milion de euro.

 

Instanţa Curţii Supreme a decis astăzi arestarea preventivă a lui Mihail Vlasov. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea Supremă.

 

Mihail Vlasov (71 de ani) ar fi cerut mita pentru a „aranja” un proces la Curtea de Arbitraj, instituţie aflată în subordinea Camerei de Comerţ la care vicepreşedinte este chiar fiica lui Vlasov, Vanda Vlasov.

 

„Începând cu anul 2013, martorul denunţător alături de fostul său partener de afaceri erau părţi într-un dosar de arbitraj, în calitate de pârâţi-reclamanţi, dosar înregistrat pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

 

Printr-un intermediar, denunţătorul a aflat că inculpatul Vlasov Mihail este interesat de industria de tipar din România şi că doreşte să-l cunoască.

 

La data de 13.03.2014, în urma unei programări prealabile, denunţătorul s-a prezentat la biroul inculpatului Vlasov Mihail, situat în sediul Camerei de Comerţ şi Industrie a României, unde, pe parcursul discuţiei, inculpatul i-a pretins denunţătorului suma de 1.000.000 euro pentru a-l ajuta să câştige procesul respectiv. După mai multe negocieri, în finalul discuţiei, Vlasov i-a propus denunţătorului următoarea înţelegere: să-i promită acestuia suma de 1.000.000 euro, iar, până la termenul din 19.03.2014, să îi dea 200.000 euro, urmând a primi de la instanţă mai multe termene de judecată, astfel încât să aibă timpul necesar să achite, în tranşe, întreaga sumă de bani”, au explicat anchetatorii citaţi de Adevărul.

 

 

Citeşte şi Vlasov închide cercul vieţii: PRINS CU MITĂ la 70 de ani

 

 

La audierile maraton de noaptea trecută a fost adus şi şoferul preşedintelui Camerei de Comerţ care a fost suspectat că ar fi complice în caz. După ce a fost audiat mai multe ore acesta a fost lăsat să plece.

 

Potrivit anchetatorilor, Mihail Vlasov s-ar întâlnit marţi seara la un restaurant din centrul Capitalei cu un om de afaceri, care i-a dat prima tranşă din şpaga de un milion de euro negociată iniţial. De faţă ar fi fost şi şoferul lui Mihail Vlasov.

 

„La data de 18.03.2014, în jurul orelor 20:00, Vlasov Mihail s-a întâlnit cu denunţătorul în incinta unui restaurant din Bucureşti, prilej cu care, inculpatul, i-a reiterat acestuia, pretinderea sumei de 1.000.000 euro, în schimbul influenţei pe care a lăsat să se creadă că o are asupra arbitrilor din cadrul Curţii de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, promiţând că îi va determina pe aceştia, ca în exercitarea atribuţiilor de serviciu să pronunţe o soluţie favorabilă denunţătorului”, mai arată anchetatorii citaţi de Adevărul.

 

Procurorii susţin că în timpul întâlnirii din restaurant, Vlasov i-a spus denunţătorului că restul banilor îi aşteaptă după ce instanţa de arbitraj urma să dispună amânarea cauzei. „Până la următorul termen de judecată, acesta (denunţătorul – n.r.) urma să îi mai remită încă 300.000 euro, în acelaşi scop. După remiterea acestei sume de bani, instanţa de arbitraj urma să dispună o soluţie favorabilă denunţătorului”, susţin procurorii.

 

Mihail Vlasov este preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României din 2007. În perioada iunie – decembrie 2008 a deţinut şi un mandat de deputat.

 

Este tatăl a două fete – Vanda Anamaria Vlasov şi creatoarea de modă Ingrid Vlasov – şi socrul fostului ministru de Interne Cristian David (PNL), căsătorit cu cea dintâi.

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments