Nichita la Hotnews: „Dacă eram eu director la CET, acum ajungea ca ApaVital: una dintre cele mai bune regii din Europa”

0
75

Primarul municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, este absolut sigur că situaţia de la CET ar fi fost una mult mai bună, dacă ar fi condus el însuşi societatea.
 

El a făcut această declaraţie în cadrul primei serii de întâlniri online cu cititorii, organizată de site-ul de ştiri hotnews.ro.

 

„Referitor la CET pot să afirm cu tărie că, dacă aş fi fost acolo director general, nu ar fi ajuns niciodată în stare de insolvenţă şi această experienţă o am de la Regia de Apă care în 1996 era într-o situaţie îngrozitoare, iar astăzi este una dintre cele mai bune din România şi poate concura cu orice regie din EUROPA.
La CET am fost nevoit să preiau operarea serviciului şi prin licitaţie publică să o concesionez. Astăzi serviciul de energie termică îl prestează o companie de talie mondială – Dalkia – care va presta servicii din ce în ce mai bune şi la preţuri accesibile” a declarat Gheorghe Nichita la întâlnirea online organizată de hotnews.ro. 

Cu aceeaşi ocazie, edilul-şef al Iaşului a mai spus că lucrările de mântuială făcute la pietonalul din zona Copou-Breazu ar putea fi refăcute pe cheltuiala constructorului:

”Zona spre Breazu o cunosc din tinereţe şi mi-am dorit întotdeauna să existe un pietonal civilizat pentru a se plimba ieşenii. Concomitent cu asta, pista pentru biciclişti era o necesitate. Acele denivelări în pistă au fost gândite de proiectanţi pentru a putea crea accesibilitatea riveranilor, pentru a intra în curte cu maşina. 
Tot ce înseamnă pavaj, înseamnă doi ani de garanţie. Încă nu am recepţionat lucările. Acolo nu sunt în regulă lucrările. Reparaţiile vor fi făcute de constructor pe cheltuiala lui”, a mai menţionat Nichita.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments