Fiica unei femei care a fost operată de tumoră pe creier susține că starea mamei ei s-a înrăutățit după ce, în noaptea de duminică spre luni, i-a căzut în cap stativul cu perfuzia. Conducerea Spitalului de Neurochirurgie din Iași recunoaște incidentul și a început o anchetă internă.
Fiica femeii susține că duminică seara, când și-a vizitat mama, aceasta era conștientă și chiar au purtat o discuție. Luni dimineața, însă, medicii i-au spus că mama sa a tras de perfuzor, iar stativul i-a căzut peste față. De atunci, femeia se află în comă de gradul 4.
„Nu reuşea nici măcar să tragă apă din pai, era foarte slăbită. Deci eu nu pot să înţeleg cum o femeie slăbită, paralizată pe partea stângă, legată de mâini şi de picioare ar fi putut să tragă un stativ peste ea fiind din metal şi cât de cât greu”, povestește pentru Digi 24 fiica pacientei.
Tânăra a depus plângeri la Poliție și la Colegiul Medicilor. „Starea ei s-a agravat, ei zic că e totul post-operatoriu, dar toate s-au întâmplat după incident şi, dacă n-ar fi cauza, cineva tot trebuie să plătească pentru că e neglijenţă. Nu se poate întâmpla aşa ceva nicăieri , nicăieri, în niciun spital.”
Medicii susțin însă că agravarea stării de sănătate în secția de Terapie Intensivă nu are nicio legătură cu incidentul produs.
„Traumatismul, dacă a avut loc, nu a fost cel care a determinat starea actuală a pacientei, ci boala de fond pe care a avut-o. Vom lua măsurile corecte în privinţa acestui incident, vor răspunde , vor răspunde conform codului muncii în vigoare pe care le știți cu toții foarte bine, cu sancțiuni de la simplu avertisment până la desfacerea contractului de muncă”, a declarat pentru Digi 24 Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie Iaşi.
Și polițiștii fac cercetări în acest caz. „Poliţiştii au fost sesizaţi în legătură cu o posibilă infracţiune de neglijenţă în serviciu a unor cadre medicale. În prezent, efectuăm cercetări pentru a se stabili situaţia de fapt urmând a se dispune măsuri legale”, a declarat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.
Fiica femeii este decisă să sesizeze și Parchetul.
(Sursa: digi24.ro)