O nouă dispută între reprezentanţii editurilor şi ministerul Educaţiei, pe tema manualelor şcolare . Ministrul Remus Pricopie susţine că editurile au avut mai bine de un an să-şi pregătească ofertele pentru cărţile care ar trebui să ajungă pe băncile elevilor în toamnă. De cealaltă parte, însă, cei care ar trebui să facă manualele acuză ministerul Educaţiei că a ţinut ascunse criteriile de selecţie şi că a anunţat pornirea licitaţiei la o săptămână după lansare.
Reprezentanţii editurilor spun că nu ştiu nici acum ce ar trebui să conţină manualele.
„Discuţiile care au avut loc astă vară pe documente nu au avut niciun impact asupra documentelor. Este absolut minciună şi praf în ochi. Noi am înaintat zeci, sute de întrebări şi de amendamente la forma de document care ne-a fost prezentată astă – vară. A fost o tăcere deplină”, spune Mihail Penescu, preşedintele Uniunii Editurilor de Manuale.
Şi totuşi, pe 14 martie, Ministerul Educaţiei anunţa public începerea licitaţiilor pentru noile manuale pentru clasele întâi şi a doua.
„Evident că 6 săptămâni este un termen neralist, dar nu vorbim de 6 săptămâni, vorbim de un an şi 3 sau 4 luni până la data la care se depun manualele. Dacă nu mă înşel, pe 2 iunie”, susţine Remus Pricopie, ministrul Educaţiei.
Pe de altă parte, Mihail Penescu, preşedintele Uniunii Editurilor de Manuale, afirmă că docuumentul care stabileşte regulile de licitaţie, regulile de selecţie a manualelor, „este aparent semnat în 22 noiembrie 2013”
„Ministerul l-a ţinut secret. Nu l-a publicat până acum o săptămână. Ne lasă tot timpul sentimentul că sunt nişte companii protejate. Companii care trebuie să ştie dinaine ce trebuie făcut şi cum trebuie făcut”, adaugă el.
Ministrul Educaţiei crede însă că nemulţumirile editurilor sunt de altă natură.
„Un manual dacă are o greşeală este refuzat. Această regulă nu exista înainte şi cred că sunt supăraţi anumiţi oameni. Manualul nu mai primeşte o aprobare nelimitată. Actualele manuale au fost aprobate fără termen, de- aia avem manuale de 12 ani, de 14 ani. Noi în continuare ne învecinăm cu Iugoslavia”, spune ministrul Remus Pricopie.
„Ne acuză pe noi că nu am făcut manuale mai moderne. Păi ministrul este singurul care poate să aprobe un manual de şcoală. Ministerul Educaţiei a făcut ultima avizare de manuale în 2006 pentru clasa a XII-a. La clasa a V-a, avizarea s-a făcut în 1996”, dă replica preşedintele Uniunii Editurilor de Manuale.
Discuţiile despre noile manuale au început în 2012. De atunci, în urma dezbaterilor publice Ministerul Educaţiei a tot modificat criteriile de selecţie. Manualele şcolare vor avea de acum o variantă tipărită şi o variantă digitală.
Elevii din clasele întâi şi a doua vor primi aceste manuale noi la Comunicare în limba română, Comunicare în limba maternă, Matematică şi explorarea mediului, Limba modernă şi Religie.
În luna iulie ar urma să fie anunţaţi câştigătorii licitaţiei, iar până pe 15 septembrie manualele trebuie să fie tipărite şi să ajungă la elevi.
(Sursa: digi24.ro)