Premierul Victor Ponta l-a atacat astăzi pe fostul său partener de guvernare, Crin Antonescu, despre care a spus că a luat limbajul lui Traian Băsescu.
„Traian Băsescu a câştigat de două ori alegerile prin fraudă şi furt şi întotdeauna striga că ceilalţi fură. Acum văd cu surprindere că şi Crin a luat limbajul domnului Băsescu, îi doresc să abandoneze, ne ajunge un Băsescu.
Eu am încredere că liberalii sunt un partid serios, că obligaţia noastră este de a schimba regimul Traian Băsescu şi modul de a face politică.
Cum să zic ceva de rău de Crin Antonescu când trei ani am spus că e cel mai bun să fie preşedinte? M-aţi considera neserios. Eu o să zic numai de bine de PNL şi Crin Antonescu”, a declarat Victor Ponta.
„Văd că e mai probabilă refacerea URSS, decât a USL. (…) În politică nu există miracole. Ar fi un miracol jenant dacă s-ar reface un proiect care a eşuat. (…) Să zicem că PNL are un scor prost la europarlamentare, nu face 20%. Antonescu pleacă. Nici atunci nu există nicio şansă să se refacă USL. Pentru că a durat foarte mult şi a fost foarte dureros, şi am făcut toate eforturile ca să ajungem să nu-l rupem”, a spus ieri Crin Antonescu la un post de televiziune.
(Sursa: digi24.ro)