Tribunalul Bucureşti a decis, astăzi, ca directorul Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, să fie cercetat în libertate. Alexandrescu a primit, totuşi, interdicţie de a părăsi ţara.
Directorul Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, va fi cercetat în libertate în dosarul în care este acuzat că l-a şantajat pe administratorul RCS&RDS, Ioan Bendei, a decis definitiv, joi, Tribunalul Bucureşti. Astfel, magistraţii au admis recursul faţă de arestarea preventivă dispusă în cazul acestuia, anunţă realitatea.net.
Prin aceeaşi hotărâre, instanţa i-a dat lui Alexandrescu interdicţie de a părăsi ţara timp de 30 de zile.
La judecarea recursului, informează Mediafax, procurorul DNA a arătat că probele din dosarul lui Sorin Alexandrescu dovedesc premeditarea şi perseverenţa infracţională a acestuia în legătură cu şantajul făcut asupra lui Ioan Bendei şi că directorul Antena TV Group s-a folosit de cunoştinţele şi funcţia sa.
De cealaltă parte, avocatul lui Alexandrescu a arătat că probele nu dovedesc o infracţiune de şantaj şi că subiectul infracţiunii nu este clientul său, iar în acest context a cerut eliberarea sa.
Judecătoria Sectorului 1 a decis, în 31 mai, arestarea preventivă pentru 29 de zile a directorului general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, acuzat că l-a şantajat pe administratorul RCS&RDS Ioan Bendei să semneze un contract de retransmitere prin satelit a programelor Antena TV.