Grupul american Google a anunţat, luni, că a încheiat un parteneriat cu grupul italian Luxottica, care deţine printre altele şi brandul Ray-Ban, în cadrul proiectului său de dezvoltare a unor ochelari interactivi (Google Glass).
„Vom colabora cu Luxottica la designul tuturor ramelor compatibile cu Google Glass”, a anunţat grupul american.
Google a lăsat să se înţeleagă că va lansa o serie de colecţii exclusive cu Luxottica şi a precizat că intenţionează să lucreze într-o primă etapă cu mărcile Oakley şi Ray-Ban, urmând să colaboreze ulterior şi cu alte mărci din grupul italian.
Deocamdată nu a fost dezvăluit niciun detaliu despre preţul de comercializare a noilor ochelari interactivi.
Ochelarii Google, conectaţi la internet, răspund la comenzi vocale şi pot efectua, printr-un simplu clipit, fotografii, înregistrări video şi să expedieze mesaje. Numeroase alte aplicaţii sunt în prezent în dezvoltare.
Ochelarii Google Glass rămân pentru moment un prototip rezervat clienţilor cu dare de mână, dispuşi să plătească 1.500 de dolari pentru acest dispozitiv, care cu greu poate să treacă neobservat: are un singur braţ, terminat cu un mic ecran dreptunghiular plasat în faţa globului ocular.
Google intenţionează să îşi lanseze dispozitivul pe o scară mai mare în a doua jumătate a acestui an.
Gigantul american a făcut un pas mare înainte, la începutul anului, pentru a facilita adoptarea ochelarilor săi de către publicul larg, anunţând lansarea unor modele cu rame „normale”, adaptate atât pentru ochelarii de vedere, cât şi pentru cei de soare. Alianţa cu grupul italian reprezintă un proiect suplimentar.
În viitorul imediat, ochelarii concepuţi în colaborare cu Luxottica vor rămâne destinaţi „exploratorilor” dispuşi să încerce aparate revoluţionare şi pieţei americane. „Reţeaua de distribuţie a grupului Luxottica ne va fi foarte utilă atunci când vom face ca ochelarii Google Glass să devină mai accesibili pe plan larg”, a subliniat grupul Google.
(Sursa: descopera.ro)