În cazul femeilor, mirosurile care evocă succesul sunt cele dulci, în vreme ce bărbaţii trebuie să emane un parfum cu note de mosc şi mirodenii pentru a fi percepuţi drept persoane de succes, arată un studiu la care au participat 200 de specialişti.
Grupul de 200 de persoane înzestrate cu un simţ olfactiv deosebit de fin a studiat peste 100 de mirosuri, de la cele de rufe murdare, urină şi lac de unghii, la lavandă şi vată de zahăr, precum şi mai multe mărci de parfumuri de lux, pentru a afla dacă vreunul dintre aceste mirosuri este asociat, în precepţia oamenilor, cu impresia de succes în afaceri.
Unul dintre rezultatele surprinzătoare a fost acela că unele parfumuri scumpe au fost mult mai puţin apreciate (şi asociate cu succesul) decât parfumul de paciuli, un parfum vechi şi popular, des întâlnit în odorizante de cameră. (Esenţa naturală de paciuli se obţine dintr-o plantă, Pogostemon cablin, originară din Asia.)
În cadrul studiului, acest miros a fost corelat în cea mai mare măsură cu imaginea unui bărbat sau a unei femei de succes.
Totuşi, acest miros, singur, nu este suficient; el evocă succesul numai în asociere cu alte parfumuri, care sunt diferite la bărbaţi şi la femei, a rezultat din cercetarea realizată de compania de comunicare Creston.
Astfel, bărbaţii care vor să dea impresia unor persoane de succes ar trebui să poarte un parfum care îmbină aroma de paciuli cu cea de mosc, de santal şi de mirodenii precum piperul.
În schimb, femeile, pentru a evoca ideea de succes în carieră şi în afaceri, ar trebui să poarte o combinaţie de paciuli cu arome florale, precum cea de caprifoi, şi note dulci, de fructe tropicale şi zaharină.
Mirosurile care evocau în cea mai mică măsură succesul s-au dovedit a fi cele de creioane, gudron, piele şi lemn de cedru, precum şi cele de medicament.
Reprezentanţii companiei Creston cred că aceste descoperiri ar putea fi utile atât persoanelor care încearcă să facă o impresie favorabilă la interviurile de angajare şi în mediul de afaceri, cât şi companiilor care doresc să comunice în mod subtil ideea de succes şi care ar putea folosi aromele respective în moduri creative, de exemplu integrându-le în produsele de papetărie ori în produsele de curăţenie utilizate la birou.
(Sursa: descopera.ro)