Educaţia pentru protejarea mediului înconjurător devine, astăzi, o prioritate în învăţământul românesc actual, dar şi o obligaţie a elevilor români, adevărați cetăţeni europeni, care trebuie să lupte pentru o lume mai puţin poluată şi mai curată. Fiecare gest de salvare a mediului înconjurător, oricât de mic, reprezintă un pas mare pentru salvarea planetei noastre şi, totodată, un semn al civilizaţiei şi al educaţiei din familie şi din şcoală.
În acest an, Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi” Iași se implică prin diverse activități în programul național de educație pentru mediu, una dintre cele mai active mișcări ecologiste de tineret din România. Prin conduită și acțiune, colegiul ieșean se alătură tuturor celor care promovează responsabilitatea față de mediu.
Implementarea programului mondial ECO ȘCOALA în cadrul instituției aduce nenumărate beneficii privind dezvoltarea spiritului civic și a capacității elevilor de a lua decizii constructive în domeniul protejării mediului. Codul ECO al elevilor ieșeni este: THINK – EAT – SAVE!
Campania Ora Pământului lansată de Colegiul se adresează tuturor cetățenilor ieșeni, și nu numai, și are în atentie mediul din punct de vedere al: managementului deșeurilor, conservarea, reciclarea, înnoirea și economisirea resurselor de energie, poluarea, viața sănătoasă și altele.
Acțiunea este organizată în colaborare cu Asociația Română pentru Reciclare RoREC.
Elevii și profesorii Colegiului Agricol și de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi” Iași, îndeamnă oamenii de pretutindeni nu numai să facă economie de energie, ci să se angajeze în acțiuni de voluntariat în ceea ce privește protejarea mediului, al păstrării sănătății și a conservării resurselor naturale.
Prin urmare, vineri 28 martie 2014, se va porni într-un marș din fața Colegiului Agricol și de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi” Iași, până la Fundație-Biblioteca Centrală Mihail Eminescu, pentru a promova creșterea nivelului de conștientizare a importanței adoptării unui stil de viață sănătos, mișcare zilnică, cunoașterea problemelor actuale de mediu, reducerea consumului de energie și buna gestionare a deșeurilor.