Mulţi ar spune că e o glumă, dacă nu s-ar regăsi în meniuri de restaurante serioase. Specialiştii spun însă că e o adevărată delicatesă culinară, iar carnea din care se prepară, una rară.
Cum aţi reacţiona dacă, odată aşezat la masă într-un restaurant serios, renumit pentru preparatele şi servirea sa, v-aţi auzi partenerul de prânz comandând, printre zâmbete, poate cu o uşoară roşeaţă în obraji, o porţie de pizdulice de porc? Cu siguranţă aţi fi cel puţin amuzat, poate uşor stânjenit, şi e foarte probabil să vă gândiţi că însoţitorul dumneavoastră a făcut o glumă bună.
Nu este însă deloc aşa, pizdulicea de porc şi cea de vită sunt preparate cât se poate de reale şi absolut delicioase, incluse în meniurile multor restaurante cu pretenţii. Denumirea este cea populară, dată de faptul că bucata de carne din care se face preparatul provine din muşchiul inghinal al porcului sau vitei. ”Carnea are o formă neregulată, se mai numeşte şi muşchi inghinal, de acolo vine şi denumirea. Practic este capătul de la pulpa din spate”, explică pentru Adevărul Marius Muntean, unul din cei mai cunoscuţi bucătari din Sibiu.
Pentru că se găseşte în cantităţi extrem de mici – câteva sute de grame la un animal sacrificat – nu sunt foarte multe locaţiile care o au în meniu. ”Această carne o găseşti foarte greu şi nu o găseşti într-o cantitate foarte mare. E rară pentru că nu există cantitate. Am vrut să introduc preparatul în meniul restaurantului unde lucrez, dar a spus măcelarul că nu-mi poate aduce mai mult de 2-3 kilograme la 2 zile. Carnea e puţină, aproximativ jumătate de kilogram de la un porc sacrificat”, spune Marius Muntean.
Atracţia restaurantului – clienţii comandă printre glume şi zâmbete
La intrare în localitatea Cristian din judeţul Sibiu, un restaurant cu preparate tradiţionale a inclus în meniu atât pizdulicea de porc cât şi pe cea de vită. Reprezentanţii restaurantului spun că au în proprietate şi o carmangerie, aşa că au avut posibilitatea să includă preparatul în meniu. ”Pizdulicea este un termen popular folosit între măcelari, este o bucată de carne în cantitate mică, bucată care de regulă nu ajunge decât la măcelari acasă. Noi având carmangerie proprie am zis să oferim şi în meniu, ca şi atracţie a restaurantului”, spune Adrian Radomir, administratorul restaurantului.
Clienţii fac comanda printre glume şi zâmbete, însă preparatul este unul extrem de căutat. Carnea este foarte fragedă, are straturi de grăsime foarte fine şi o savoare deosebită. ”Am aflat de acest preparat de la un prieten şi am fost foarte curioasă, aşa că am mers într-un restaurant şi l-am încercat. Am constatat cu surprindere că are un gust foarte bun, şi am continuat să-l comand chiar dacă aveam un uşor sentiment de stânjeneală”, spune pentru Adevărul Mădălina Stanciu, o consumatoare a preparatului.
Cum se prepară pizdulicea
Cât priveşte modul de preparare, specialiştii spun că pizdulicea iese cel mai bine dacă este pregătită la grătar. ”E o carne foarte fragedă, şi în general se prepară la grătar, ca şi ceafa, friptură nu poţi să o faci. Se face pe grătar şi apoi în tigaie, şi se serveşte împreună cu diferite sosuri – sos de usturoi, sos barbeque, sos cu tarhon. De asemenea, ţinând cont că este carne de porc, merge foarte bine cu un sos preparat din ciuperci de pădure”, explică bucătarul Marius Muntean.
Dacă ţineţi însă la siluetă, nu este recomandat să gustaţi preparatul foarte des. Extrem de savuros, este însă şi bogat în calorii. ”Este o carne grasă, calorică, nu este recomandată deloc pentru cei care ţin dietă. Cum este ceafa de porc aşa este şi pizdulicea”, adaugă bucătarul sibian.
Cât costă preparatul
O porţie de pizdulice de porc sau una de vită, respectiv 180 de grame de carne plus un sos, costă la restaurantul din Cristian 20 de lei. Iar dacă sunteţi reticienţi în a încerca specialitatea, puteţi alege alte preparate cu nume care de care mai haioase. Astfel, vă puteţi delecta cu sabia cavalerului (mai multe tipuri de carne şi garnitură), roaba cu mici sau roaba cu cârnaţi (preparatul în cantităţi pentru 4 persoane,) sau săgeata indianului (frigăruie uriaşă cu garnitură). Mai puteţi gusta de asemenea coasta soacrei (scaricică de porc), muşchi de vită împănat cu barda sau fudulii de taur.
(Sursa: adevarul.ro)